Bursa de la Bucuresti a accentuat corectiile in sedinta de ieri, cea mai mare scadere din piata fiind consemnata de indicele celor cinci societati financiare BET-FI, care au pierdut aproape 2,5% fata de referinta, coborand astfel sub pragul de 20.000 de puncte. Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri din piata, a pierdut 1,8% fata de referinta, urmat in top de indicele energetic BET-NG, care a pierdut 1,2% fata de cotatia de luni.
Valoarea tranzactiilor s-a redus considerabil, de la peste 9 mil. euro, rulajul raportat luni, la putin peste 3 mil. euro.
"Lichiditatea pietei va continua sa scada, mai ales ca urmeaza luni de vara, iar in piata nu vor mai exista investitori care sa sustina cotatiile. Orice variatie a indicilor externi va fi resimtita mai puternic pe plan local, si chiar daca indicii externi vor evolua pe plus, cu variatii reduse, nu cred ca indici de pe BVB vor inregistra o evolutie pozitiva", a explicat Adrian Ciudin, directorul de tranzactionare al societatii de intermediere Carpatica Invest, firma de brokeraj a Bancii Carpatica.
Ieri, principalii indici europeni evoluau pe minus, cu corectii de pana la 1,3%, cea mai mare scadere fiind consemnata de indicatorul britanic FTSE 100. Indicele german DAX consemna cea mai mica scadere din regiune, de putin peste 0,9%.
Indicele american Dow Jones deschidea sedinta de ieri in urcare, cu o apreciere de sub 0,1% fata de cotatia de luni.
Cea mai mare corectie la categoria societatilor financiare a fost consemnata de titlurile SIF Moldova (SIF2), care au pierdut aproape 3,9% fata de referinta, coborand la pretul de 0,875 lei/uniate. In top au urmat scaderile SIF Oltenia (SIF5) de 3,5% si SIF Banat-Crisana (SIF1) de 3,1% fata de cotatiile de luni. Cea mai mica scadere la aceasta categorie a fost inregistrata de titlurile SIF Transilvania (SIF3), care au pierdut doar 0,9% fata de