Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu o şpagă toţi sîntem datori

Publicat in Dilema Veche, miercuri 2 iunie 2010 ·

Debutul meu în viaţa de cetăţean al patriei (odată cu intrarea în clasa I) a fost dilematic. Ba chiar bulversant. De primul 1 Martie, părinţii mi-au spus destul de sec: „Vezi că ar fi bine să-i iei ceva frumos tovarăşei învăţătoare, că aşa se face“. Şi, pentru că aveam proaspătă în minte povestea cu fata moşului şi fata babei – din care am reţinut că e bine să alegi „cutia mică şi urîtă“, pentru că în „cea mare şi frumoasă“ sînt balauri –, am acţionat în consecinţă. Cadourile au ajuns la tovarăşa destul de haotic. Cele din cutiile mari – la început, astfel încît, în scurt timp, catedra devenise o baricadă aproape de netrecut. Am mers şi eu, aproape printre ultimii, cu un minuscul ghiveci cu trei ghiocei. Sigur, pusesem suflet cînd i-am cumpărat şi investisem în ei, cu mintea de „copil cu cheia de gît“, toată simbolistica aferentă primăverii, a renaşterii naturii... A fost prima ocazie în care am simţit umilinţa. Mi-a fost ruşine. Am ajuns acasă tristă şi am început să le reproşez părinţilor: „Trebuia să îmi spuneţi cum se face! Ceilalţi copii au dus cadouri mari, iar eu – un amărît de ghiveci...“.

Povestea îmi stăruie încă în minte şi mă face să înţeleg, în orice context, diferenţa între „atenţie“ şi „şpagă“. Prima este acel ceva pe care îl dai din inimă, fără să aştepţi ceva la schimb, dar care te poate face să te simţi penibil oricînd – Îţi dau pentru că îmi e drag de tine. A doua este acel ceva pe care îl dai rece, raţional, pentru a-i impune celuilalt atitudinea pe care o doreşti tu – Îţi dau pentru că vreau să fiu servit.

Despre şapgă s-ar putea scrie oricînd cu abundenţă de detalii. Cît despre un sfîrşit al ei, acesta nu se întrevede pentru că ne-a intrat în minte, în celule. Face parte din noi şi a devenit un gen de obişnuinţă fără de care nu ne mai putem percepe pe de-a-ntregul. Spun asta pentru că, mergînd la o clinică pentru analize – plăti

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING Ursula von der Leyen a anunțat planul de reînarmare a Europei în cinci puncte: Vor putea fi disponibilizate fonduri de 800 de milioane de euro / Va fi posibilă creșterea cheltuielilor pentru apărare a statelor membre fără a declanșa procedura de deficit excesiv

G4Media acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, marți, planul de reînarmare a Europei în cinci puncte, precizând că acesta va permite disponibilizarea de fonduri de 800 de milioane de euro. Statele membre vor putea crește cheltuielile

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu s-au despărțit. Cu cine a fost surprins milionarul

Adevarul acum 57 minute
Sebastian Dobrincu a anunțat oficial că relația sa cu Otniela Sandu a ajuns la final după doar câteva săptămâni. La scurt timp după despărțire, tânărul milionar a fost văzut alături de fosta sa iubită, cântăreața Ioana Ignat.

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 2 ore
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Mesajul Kremlinului privind negocierile de pace după ce Trump a suspendat ajutoarele pentru Ucraina: „Puțin probabil”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a spus în primele ore ale zilei de marți că este puțin probabil ca următoarea rundă de discuții Rusia-SUA privind încetarea războiului din Ucraina să aibă loc înainte ca ambasadele celor două țări să își reia activitatea normală, transmite

Jumătate dintre copiii din România spun că nu sunt ascultaţi de către adulţi. Vocea elevului şi creşterea autonomiei acestuia şi a şcolii, în centrul noilor planuri-cadru pentru liceu - studiu World Vision România

News.ro acum o ora
Jumătate dintre copiii români spun că nu sunt ascultaţi de către adulţi atunci când se iau decizii. Totodată, peste 4 din 10 elevi nu au fost consultaţi de către profesori în ceea ce priveşte predarea şi evaluarea din clasă, conform unui studiu real

Cum se menține Adelina Pestrițu la 53 de kg tot timpul: „Am un truc pe care îl aplic de ani”

Cancan acum 2 ore
Adelina Pestrițu, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România, impresionează de ani buni prin silueta sa impecabilă. Deși multe persoane apelează la diete stricte pentru a-și menține greutatea, vedeta adoptă un stil de viață echilibrat,

Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri

News.ro acum 2 ore
Adrien Brody a ţinut, duminică, cel mai lung discurs din istoria Premiilor Oscar, doborând un record vechi de 80 de ani cu monologul său în momentul în care a acceptat statueta la categoria Cel mai bun actor. Starul din "The Brutalist" a promis de m

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°