* pe fondul unor discuţii în contradictoriu, cinci persoane au fost luate la bătaie, trei dintre ele necesitând îngrijiri medicale
În ultimele două zile, cinci brăileni au ajuns la spital după ce au fost victime ale unor agresiuni produse din cauza discuţiilor în contradictoriu. Bătăuşii au ajuns pe mâna oamenilor legii, fiind cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Duminică după-amiază, Ionel O. (33 de ani) a sesizat la Poliţie faptul că, în timp ce se afla în satul Valea Cânepii, Vasilică G. (20 de ani), din comuna Gropeni, l-a lovit cu pumnii şi picioarele, fără a cunoaşte motivul. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că sesizarea se confirmă şi i-au intocmit dosar penal agresorului.
În aceeaşi zi, Titel C. (44 de ani), din comuna Vădeni, l-a reclamat la Poliţie pe vecinul lui, Marian C. (26 de ani). În timp ce se afla pe islazul comunei, pe fondul unor discuţii contradictorii, acesta l-a lovit pe reclamant cu un băţ în zona capului. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fiind internată.
Luni dimineaţa, lucrători de la Poliţia oraşului Ianca l-au depistat pe Dumitru C. (18 ani), din comuna Şuţeşti, care l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe Georgian C. (18 ani), din oraşul Ianca, ambii fiind elevi la acelaşi liceu. Victima a fost prezentată la spital pentru îngrijiri medicale şi agresorului i s-a întocmit dosar penal. În aceeaşi zi, brăileanul Ion R. a reclamat la Poliţie că în ziua de 24 mai, în timp ce se afla în vizita la sora sa, a fost lovit cu un băţ în zona capului de Marian B. Agresorul, care locuia în acelaşi imobil cu sora reclamantului, l-a lovit pe bărbat pe fondul unor discuţii în contradictoriu. Victimei îi sunt necesare pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale. Tot luni, Ioan S. (55 de ani), din comuna Râmnicelu, a reclamat la