Una dintre cele mai mari frici ale mele este mediocritatea, atat a mea, cat si a altora.
Iar frica asta ma urmareste adesea pentru ca ea implica un mare capital de incredere pe care il acord si mi se acorda. E ca un cutit cu doua taisuri. Atunci cand ai nevoie de un lucru pe care nu poti sa ti-l procuri automat te duci la altii care pot sa ti-l ofere. Si te astepti sa gasesti ce e mai bun.
De aceea mediocritatea nu are ce cauta in toata aceasta schema. Desi in conditiile de azi parca e greu sa te motivezi sa fii cel mai bun. E mai usor sa devii blazat si sa mergi pe o carare batatorita deja de altii, resursele sunt pretioase si nu e bine sa le irosesti. Si daca ne gandim bine multi vizionari au fost catalogati ca nebuni, iar mult mai tarziu li s-a recunoscut valoarea. De aceea ma tem de propria-mi mediocritatea. Lumea are incredere in mine, iar asta ma responsabilizeaza si ma mobilizeaza in lupta pentru a fi cea mai buna. Mediocritatea nu e acceptata nicaieri, fie ca e vorba de medici, artisti, actori sau oameni simpli. Fiecare in dreptul lui trebuie sa bifeze incercarea de a se perfectiona.
Poate de aia ne intristam cand ne lovim de mediocritatea altora, care au renuntat din varii motive la o lupta care nu se termina decat la ultima suflare. Mi-e frica de mediocratea mea, dar si de a altora. Pentru ca e in joc capitalul de incredere care se dobandeste greu si se pierde destul de usor.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Una dintre cele mai mari frici ale mele este mediocritatea, atat a mea, cat si a altora.
Iar frica asta ma urmareste adesea pentru ca ea implica un mare capital de incredere pe care il acord si mi se acorda. E ca un cutit cu doua taisuri. Atunci cand ai nevoie de un lucru pe care nu poti sa ti-l procuri automat te duci la altii care pot sa ti-l ofere. Si te astepti sa gasesti ce e mai bun.
De aceea mediocri
