Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petru Basa vrea preturi mai mici în piete

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 3 iunie 2010 · ·

“Nu este normal ca în piaţa agro-alimentară din Sighişoara să fie practicate cele mai mari preţuri la fructe şi legume din zonă şi tocmai de aceea eu îmi prezint întreaga disponibilitate domnule primar pentru a vă ajuta dacă doriţi să găsim soluţii pentru această problemă a sighişorenilor”, este afirmaţia senatorului Petru Başa făcută în cadrul şedinţei consiliului local Sighişoara din luna august. Potrivit senatorului, trebuie căutate soluţii fie că acestea sunt de ordin administrativ, de ordin legislativ, sau de altă natură pentru ca sighişorenii să nu mai fie nevoiţi să cumpere fructe şi legume la preţuri mai mari chiar decât în oraşele dezvoltate cu putere economică mai mare. „Dacă este necesară o modificare sau îmbunătăţire de ordin legislativ în ceea ce privesc normele de comercializare a produselor în pieţe, în ceea ce priveşte atribuirea de certificate de producător, pentru ca astfel situaţia să intre în normalitate îmi acord întregul sprijin. Cred totuşi că în România nu se pune problema lipsei legilor ci a modului în care se aplică prevederile legale, uneori defectuos”, a declarat senatorul Başa.

Senatorul Basa Petru a facut o interpelare Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, ministrului Mihail Dumitru, pe tema concurentei neloiale si nelegale pentru producatorii autohtoni. “Mai multi producatori agricoli dar si simpli cetateni ne-au semnalat în ultima perioada înmultirea cazurilor de concurenta neloiala si nelegala pentru producatorii autohtoni în piete, târguri si oboare. Mai precis acestia acuza atribuirea de certificate de producator unor comercianti de legume si fructe din import”, a declarat senatorul Petru Basa.

“Nu este normal ca în piaţa agro-alimentară din Sighişoara să fie practicate cele mai mari preţuri la fructe şi legume din zonă şi tocmai de aceea eu îmi prezint întreaga disponibilitate domnule primar pentru a vă aj

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DOCUMENT. BEC a publicat decizia prin care respinge candidatura Dianei Șoșoacă

HotNews acum 23 minute
Biroul Electoral Central a publicat decizia prin care a respins candidatura liderei S.O.S. România Diana Șoșoacă în care se pricează că a fost adoptată luând în considerare hotărârea Curții Constituționale a României de anul trecut. „Atât timp cât i

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 37 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 53 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°