Testarea va fi susţinută la Colegiul Național Mircea cel Bătrân. Un singur elev din judeţul Constanţa s-a înscris pentru a susţine sâmbătă examenul de bacalaureat de tip american.
Testarea SAT este organizată de ETS (Educational Testing Services) şi găzduită de Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța. ÎExamenul va fi susţinut de 18 elevi din toată ţara.
Un singur elev din judeţ s-a înscris pentru a susţine testarea. Este vorba despre Ioana Teodorescu, o tânără de 18 ani de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân.
„Înscrierile pentru acest tip de bacalaureat s-au făcut online, direct la ETS. Cei interesaţi şi-au luat de acolo toate detaliile. Probele de examen sunt din engleză, matematică, biologie, fizică, chimie, literatura şi istoria S.U.A. Selecţia disciplinelor de examen este făcută de universităţile la care vor să aplice elevii, în funcţie de profilul ales“, a declarat Florina Niculescu, profesor de limba engleză la Colegiul Mircea cel Bătrân. Acest examen le dă posibilitatea absolvenţilor să-şi depună dosarele la universităţile americane. Condiţia ca ei să poată participa la acest examen este să aibă media de minim 9 sau 9,50, în funcţie de universitatea aleasă.
Subiectele vor fi trimise din New Jersey
Bacalaureatul va începe sâmbătă la ora 7.00, iar subiectele vor fi trimise de o comisie a ETS din Texas, New Jersey. În luna octombrie va fi organizată a doua sesiune a examenului. Prin organizarea acestui tip de examen, Constanţa se alătură centrelor din Bucureşti, Cluj şi Iaşi care organizează deja bacalaureatul de tip american. Testul va dura patru ore şi va cuprinde cinci secţiuni: două de limba engleză (English structure şi Reading comprehension), una de matematică şi una de ştiinţe. Pe lângă aceste proba va mai exista încă una opţională de eseu (writing). Aflaţi mai multe în !