Să ţâşneşti în cosmos cu 28.500 km pe oră în 1981 şi să fii primul şi singurul român care a avut asemenea experienţă e greu de imaginat dacă nu eşti chiar Dumitru Prunariu (foto) şi nu ai trăit aceste întâmplări.
“Eroul spaţial” român a vorbit ieri la TIFF Lounge despre experienţa lui extraterestră. în călătoria propriu-zisă în spaţiu ai la dispoziţie, în timpul drumului, un perimetru cât al şoferului unui automobil, iar când ai ajuns te poţi învârti într-o capsulă puţin mai mare, a detaliat Prunariu. Nu mai ai gravitaţie, repere esenţiale şi percepţiile te înşală la tot pasul.
“Imediat însă îţi revii, te concentrezi asupra a ceea ce ai de făcut, dar asta numai datorită pregătirilor la care ai fost supus. într-un fel, am fost cu toţii nişte cobai. înainte de lansarea în spaţiu s-au făcut asupra noastră teste şi experimente, în limite controlate, desigur. Am făcut pregătire fizică, dar mai ales exerciţii pentru solidificarea unor caracteristici psihologice. îmi amintesc că am fost lăsaţi şi undeva pe Marea Neagră, să ne salvăm singuri. Nu ştiam rusa, nu îmi plăcea, dar acolo am învăţat-o rapid, la ea acasă, ne-au făcut să gândim în rusă”, a povestit fostul astronaut. Ca la o oră de curs, Prunariu a explicat amănunte ştiinţifice care au năucit pe alocuri asistenţa. A avut şansa de a fi ales să facă parte din echipajul misiunii Soiuz 40, din cadrul programului spaţial “Intercosmos”, şi a petrecut în spaţiu şapte zile, 20 de ore şi 42 de minute. Totul se desfăşura în cadrul unor experimente ştiinţifice ale URSS, cu implicarea ţărilor aliate. “Este foarte puţin probabil ca un român să mai mai ajungă în curând în spaţiu”, a opinat Prunariu. “Cred în viaţă în univers. E absurd să trăim cu ideea că noi, locuitorii unei planete mici dintr-un sistem solar minuscul, am fi singurele forme de viaţă. Zburăm de 50 de ani, imaginaţi-vă cum va fi peste 500 de ani, vom put