Confederaţiile sindicale au decis să organizeze un miting cu 3.000 de persoane în faţa Parlamentului, luni, când Guvernul îşi angajează răspunderea şi să protesteze cu 20.000 de sindicalişti în ziua dezbaterii moţiunii. Tot atunci sindicalişti din toate sectoarele vor fi în grevă generală.
"De luni, o să trecem la organizarea unor acţiuni în Capitală. Vom demara cu un miting de aproape 3.000 de persoane. Continuăm marţi şi miercuri cu mitinguri de 1.500 - 2.000 de persoane şi concomitent lansăm în teritoriu afişe cu fotografiile parlamentarilor şi cu un text pe care îl prelucrăm aceste zile, prin care le amintim că noi am votat, iar acum este vremea lor să voteze în concordanţă cu aspiraţiile şi aşteptările noastre'', a declarat Marius Petcu.
"De asemenea, în ultimele zile ale săptămânii viitoare, deci joi, vineri şi sâmbătă, la nivelul birourilor parlamentare şi a sediilor partidelor parlamentare vor fi organizate pichetări cu colegii noştri din teritoriu", a adăugat Marius Petcu.
Liderul CNSLR Frăţia a mai spus că marţi, 15 iunie, este ziua în care s-ar putea încheia formele de protest, însă această dată poate fi modificată în funcţie de decizia birourile permanent.
"În data de 15 iunie, când estimăm că va fi votul pe moţiune, vom organiza un miting cu 20.000 de oameni la Parlament, precum şi un lanţ uman", a spus Petcu.
La rândul său, preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a susţinut că în ziua votului moţiunii se va organiza şi o grevă generală, în toate sectoarele bugetare.
Sursa: realitatea.net Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Confederaţiile si