Austriacul Jurgen Melzer a revenit spectaculos de la 0-2 la seturi şi l-a învins pe sârbul Novak Djokovici într-o partidă care a durat peste patru ore, calificându-se pentru prima oară în semifinalele unui turneu de Mare Şlem. Sursa: Reuters
Austriacul în vârstă de 29 de ani s-a impus cu scorul de 3-6, 2-6, 6-2, 7-6, 6-4 şi va da piept cu favoritul numărul doi al turneului şi cel mai bun jucător din lume pe zgură - spaniolul Rafael Nadal - pentru un loc în ultmul act la Roland Garros.
Melzer părea ca şi învins, câştigând doar cinci gameuri în primele două seturi, însă Djokovici a redus ritmul şi austriacul a profitat. Sârbul a forţat în setul patru, însă austriacul s-a impus la tie-break cu scorul de 7-3. În decisiv, Melzer a câştigat pe serviciul adversarului la scorul de 4-4 şi a câştigat meciul.
"Mi-am spus - E primul sfert de finală la un turneu de Mare Şlem din cariera mea, aşa că nu lăsa să îţi scape asta printre degete", a precizat austriacul, adăugând: "Nu am jucat rău, am greşit însă câteva lovituri simple. După ce am reuşit să câştig setul al treilea, cred că Djokovici s-a enervat puţin".
Melzer îl va întâlni în semifinale pe cvadruplul campion de la Roland Garros - Rafael Nadal, care este aproape de a-şi recâştiga coroana la Paris. În "sferturi", Nadal a trecut fără probleme de compatriotul său Nicolas Almagro, scor 7-6, 7-6, 6-4.