Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Student eminent, ajutat să devină crescător de capre

Publicat in Adevarul, joi 3 iunie 2010 ·

Ştefan Băluţă, student la Facultatea de Montanologie, din Sibiu, a fost acceptat în programul „Instalarea tânărului fermier" şi va primi 17.000 de euro să-şi dezvolte afacerea.

Ştefan Băluţă, 23 ani, student anul III la Facultatea de Montanologie din Sibiu, a venit azi la Vaideeni, în comuna natală să se ocupe de creşterea animalelor. „Am acasă 300 de capre, iar animalele mi-au plăcut de mic. Am să-mi dau licenţa pe zootehnie şi să pot aprofunda studiul acestora. Pentru că vreau să-mi dezvolt o afacere de familie, am depus documentaţia şi am fost acceptat în programul «Instalarea tinerilor fermieri», urmând să primesc suma de 17.000 euro", a spus Ştefan, student burisier, la stat. Şi fratele lui, Andrei, vrea să urmeze tot o facultate de agronomie şi el având aceeeaşi pasiune.

Instalarea tinerilor fermieri, între 1 şi 30 iunie

Ion Băluţă, tatăl celor doi tineri, îl ajută pe Ştefan ca din creşterea caprelor să-şi dezvolte o afacere profitabilă. „Vreau să cumpărăm patru ţapi din rasa Saanen, franţuzească, în valoare de 2.000 lei fiecare, pentru reproducere, iar din animalele pe care le vom obţine prin ameliorarea cu caprele noastre, să avem producţii foarte mari de lapte. Deocamdată din laptele de capră facem brânză telemea, foarte căutată pe piaţă". Ec. Ion Cosmin, director executiv la Camera Agricolă Judeţeană (CAJ) Vâlcea, a declarat: „În perioada 1-30 iunie se derulează cea de a treia sesiune a proiectelor pe Măsura 112, «Instalarea tinerilor fermieri». La acest program se pot înscrie tineri până în 40 de ani, care se instalează pentru prima oară într-o explotaţie agricolă, preluată prin transfer, arendă sau cumpărare. Sprijinul primit este între 10.000 şi 25.000 de euro, în funcţie de punctajul acumulat".

27 de tineri înscrişi în program

În primele două sesiuni ale programului „Instalarea tinerilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 10 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 14 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°