Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orange lanseaza trei noi optiuni de date in roaming

Publicat in Ziua Constanta, joi 3 iunie 2010 ·

Reduceri de tarife cu până la 58% la noile opţiuni Travel Data

Trei noi opţiuni de date în roaming, în portofoliul Travel Data

Reduceri de tarife cu până la 58% la noile opţiuni

Bucureşti, 3 iunie 2010. Orange lansează mâine, 4 iunie, noile opţiuni Travel Data la tarife cu până la 58% mai avantajoase pentru clienţii care utilizează serviciile de e-mail şi internet mobil în roaming, atunci când călătoresc în ţările Uniunii Europene şi în Elveţia.

Abonaţii Orange pot alege, în funcţie de traficul de date dorit, una dintre opţiunile Travel Data cu trafic inclus de 10 MB, 20 MB sau 50 MB la 8 euro, 15 euro şi respectiv 30 de euro (TVA inclus). După consumarea traficului de date inclus, opţiunea aleasă se reactivează automat atunci când se iniţiază o nouă conexiune de date, astfel încât clienţii vor continua să beneficieze de tarifele avantajoase din cadrul opţiunii.

De exemplu, în cazul în care clientul alege opţiunea Travel Data cu 10 MB la 8 euro şi consumă 18 MB atunci când se află în roaming în Uniunea Europeană sau în Elveţia, va plăti 16 euro, adică mai puţin de 1 euro/MB, graţie reactivării automate a opţiunii.

Noile opţiuni sunt concepute astfel încât clienţii să poată folosi cu încredere serviciile de e-mail, de navigare pe internet şi de accesare a reţelelor sociale atunci când se află în străinătate, având siguranţa că ştiu ce costuri vor regăsi pe factură la întoarcerea acasă.

"Prin conceptul de reactivare automată a opţiunilor, unic în România, noile pachete Travel Data oferă o soluţie flexibilă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor pentru serviciile transfer de date în roaming, adaptată atât nevoilor clienţilor business cât şi ale utilizatorilor individuali", a subliniat Irina Pană, Wholesale, International & Regulatory Affairs Manager.

together we can do more

despre Orange

Orange e

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 58 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 54 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 39 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°