Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Daniela Dumitru trimite costume populare de botez peste hotare

Publicat in Adevarul, joi 3 iunie 2010 ·

Creaţiile artistei au ajuns la românii din SUA, Canada sau Norvegia. Sunt replici ale costumelor naţionale şi sunt brodate în culorile tricolorului.

A moştenit pasiunea lucrului manual de la bunici şi de la mama sa, care au învăţat-o de mică să lucreze cu acele şi să creeze modele unice pe materialele textile. „Înainte se numea lucru manual, acum i se spune handmade. Pasiunea este aceeaşi, pui puţin din sufletul tău în fiecare bucăţică de material pe care o coşi“, mărturiseşte Daniela Dumitru.

A învăţat să coasă încă de la şase ani şi de atunci a continuat să înveţe noi tehnici de brodare şi mici secrete legate de pasiunea sa. Imediat după terminarea liceului, Daniela a fost angajată a unei case de modă recunoscute.

„Mi se părea că sunt îngrădită, trebuia să confecţionez hainele după un tipar anume. Am renunţat la acel loc de muncă şi am început să lucrez pentru prietene“, îşi aminteşte artista de handmade. Ea a participat la patru târguri de profil, unde munca sa a fost apreciată de clienţii dornici de produse inedite. „Primul târg la care am expus lucruşoarele create de mine a fost organizat în luna februarie. Am aflat abia la sfârşitul anului trecut că şi în Constanţa sunt organizate astfel de evenimente“, mărturiseşte Daniela.

Pe lângă fustele, rochiţele şi cămăşile brodate manual, tânăra confecţionează goblenuri, pe care apoi le aplică pe mai multe modele de poşete. Fiecare dintre aceste obiecte este unicat, iar pentru a lucra un goblen are nevoie de minimum trei săptămâni.

Costume de botez brodate

Lucrările Danielei au ajuns în America, Canada sau Norvegia. Printre obiectele duse peste graniţele ţării se numără şi costumaşele de botez brodate în culorile drapelului naţional. „Clienţii mei au venit în România, au luat costumele comandate şi s-au întos în ţara unde locuiesc. Costumaşele tradiţionale sunt foarte apreciate în afa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°