Cresterea economica mondiala se va tempera mult pana la sfarsitul anului, pe masura ce guvernele din Europa impun masuri de austeritatea dureroase, potrivit economistului Joseph Stiglitz, castigator al Premiului Nobel.
Desi nu este clar daca economia mondiala va recadea in recesiune, un lucru este sigur, potrivit economistului: Europa va trece prin schimbari majore, in viitorul apropiat.
"Cred ca singurul lucru de care putem fi sigur in acest moment este faptul ca va exista o volatilitate ridicata. Iar volatilitatea este rea pentru crestere. Nu vom avea crestere zero, ci negativa", a spus Stiglitz, citat de Money Control.
Marti, bursele au inregistrat scaderi, la nivel mondial, iar moneda unica europeana a ajuns la cel mai scazut nivel in comparatie cu dolarul american, din cauza asteptarilor ca economia din zona euro si din China isi vor incetini ritmul de dezvoltare.
"Problema este ca ne aflam, s-ar putea spune, intr-un cerc vicios. Austeritatea va pune frau cresterii. Un euro slab si o economie europeana in scadere sunt proaste si pentru Statle Unite", a explicat Stiglitz (foto).
Mai multe tari ale Uniunii Europene, inclusiv Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda si Italia, au anuntat masuri de austeritate pentru a pune capat nervozitatii pietelor financiare, ingrijorate de problemele legate de datorii.
In Spania, de exemplu, Parlamentul a votat o lege pentru reducerea deficitului bugetar cu 15 miliarde de euro, prin taierea salariilor bugetarilor si inghetarea pensiilor.
Tot din cauza datoriilor, moneda unica europeana este supusa la mari presiuni din partea pietelor, dar din cauza temerilor ca ar putea exista pierderi masive in sistemul bancar.
Potrivit lui Stiglitz, este imposibil sa fie calculat impactul exact al acestei scaderi, asupra cresterii economice.