Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Lista cu tezaurul românesc, uitată prin sertare

Publicat in Adevarul, joi 3 iunie 2010 ·

Dumitru Prunariu, fost ambasador al României la Moscova, a relatat că, în cadrul întâlnirii avute în iunie 2004 cu premierul român de la acea vreme, Adrian Năstase, preşedintele Federaţiei RuseVladimir Putin şi-ar fi exprimat disponibilitatea de a rezolva problema tezaurului românesc.

Prunariu a făcut aceste precizări după ce a participat miercuri, la Cluj, la discuţiile libere din cadrul TIFF.

Citiţi şi:

AUDIO Adrian Cioroianu:„Polonia va juca un rol din ce în ce mai important"

„Federaţia nu mai are interesul să fie menţinute aceste obligaţii istorice, am putea rezolva această problemă. Daţi-ne lista!", i-ar fi spus lui Adrian Năstase preşedintele Putin, după cum susţine Dumitru Prunariu. „Numai că lista nu a mai ajuns", a adăugat Prunariu, care afirmă că, în calitatea sa de ambasador la Moscova, a participat la discuţia dintre Putin şi fostul prim-ministru român.

Un gest de deschidere

Adrian Năstase confirmă că a abordat problema tezaurului românesc în întrevederea cu Vladimir Putin, dar nu şi „episodul listei". „Nu am promis o listă, nici nu am trimis-o şi nici Putin nu mi-a cerut-o", a precizat pentru „Adevărul" fostul prim-ministru Adrian Năstase.

El a explicat că, în discuţia „foarte scurtă" pe care avut-o cu Vladimir Putin, a avansat propunerea ca Moscova să trimită în România, cu ocazia unei vizite a preşedintelui rus, o parte din obiectele tezaurului, ca un gest de deschidere.

„Dar dacă lista e problema, poate o putem trimite la Moscova prin domnul Prunariu", a replicat Năstase.

Dumitru Prunariu a mai susţinut că Adrian Năstase adusese la Moscova solicitarea privind rezolvarea problemei tezaurului, dar „nu era pregătit cu documentaţia necesară".

„Exista la unul dintre consilieri o listă a bunurilor din tezaur solicitate de România, dar era în franceză, nu avea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 23 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°