Procesul de modernizare presupune şi crearea unui aparat birocratic capabil şi eficient în adunarea taxelor, dar şi în serviciile oferite. Regulamentele Organice (1831) pun bazele unui aparat funcţionăresc şi a unui sistem de selecţie. Slujbaşii publici trebuie să aibă „însuşirile cerşute pentru dregătoriile ce li se vor încredinţa“. Aceste însuşiri sînt mai mult sau mai puţin precizate, aşa că portiţe de promovare se găsesc mai totdeauna. Apoi, în funcţie de nevoi şi de clienţi aparatul creşte şi creşte, iar cele cîteva avantaje oferite de slujba la stat (un loc călduţ şi sigur, o leafă aferentă, mică, dar constantă, o pensie, o uniformă etc.) fac ca tot românul să nu viseze/vizeze altceva. Educaţia nu prea poate să susţină creşterea birocraţiei, întrucît se află mai tot secolul ineficientă şi insuficient susţinută pentru a produce calităţile „cerşute“ pentru exercitarea unei slujbe. Deşi se cere şi se ameninţă deseori că posturile vor fi ocupate prin „concurs şi examinare naţională“, ele ajung pînă la urmă tot pe mîinile cui trebuie. Cei cu putere şi influenţă îşi răsplătesc prietenii, amicii, rudele, clienţii, amantele, amanţii cu slujbe la stat că, dacă tot aparţin tuturor şi sînt gratis, atunci de ce să nu ajungă la popor. La poporul lor, bineînţeles. Iată o hartă a diferitelor „servicii“ recompensate cu funcţii în aparatul statului, aşa cum ne este ea trasată de Constantin Sion.

„Cînd s-au pus în lucrare Regulamentul şi s-au înfiinţat mulţime de judecătorii şi divanuri“, mulţi „s-au procopsit“, scrie Sion la mijlocul secolului al XIX-lea. Gheorghe Ciurea nu este decît un „răzeş prost“ de la Scheia; ajuns în anturajul logofătului Costache Ghica, reuşeşte prin mijlocirea boierilor Ghiculeşti să fie mai întîi paharnic, apoi sameş, cu toate că „nu ştia carte nici a scrie“, ceea ce nu-l împiedică „să sămişească nouă ani“, timp în care „au furat şaizeci mi