Mesajul a fost trimis. Multumesc!

51 de persoane, reţinute de procurorii DIICOT

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 iunie 2010 ·

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reţinut ieri 51 de persoane din Bucureşti şi alte 20 de judeţe, suspectate că au încălcat Legea siguranţei naţionale. Sursa: Mircea Mureşanu

Cei 51 de învinuiţi au cumpărat de la învinuitul N. Oproiu (din judeţul Hunedoara) diverse variante ale unui soft prin care puteau fi interceptate convorbiri telefonice, transmisii tip SMS, dar şi discuţii ambientale.

Potrivit anchetatorilor, programul respectiv e compatibil aproape cu toate dispozitivele care folosesc un sistem de operare de tipul Symbian sau Windows Mobile, inclusiv cu cele de tip BlackBerry sau iPhone.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că învinuiţii au instalat aplicaţiile cumpărate de la N. Oproiu pe telefoanele unor oameni de afaceri, jurnalişti, avocaţi sau funcţionari din administraţia publică, printre care s-ar afla chiar şi primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu.

Ieri după-amiază, 20 de persoane au fost aduse la audieri la sediul DIICOT Hunedoara, din Deva. Până la închiderea ediţiei, învinuiţii nu fuseseră încă prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Printre victime, un avocat

La Iaşi, anchetatorii au percheziţionat şi casa avocatului Alexandru Bernic, soţia acestuia având calitatea de învinuit în dosar deoarece ar fi achiziţionat de la N. Oproiu un astfel de soft pentru a-şi urmări soţul.

„Au fost duşi la Deva, în maşini separate, fratele meu are calitatea de parte vătămată, iar cumnata mea şi sora acesteia au calitatea de învinuite. Cumnata mea îl bănuia pe fratele meu de relaţii extraconjugale şi a cumpărat de pe un site un dispozitiv ca să-i poată intercepta lui convorbirile telefonice. Nu ştia că e ilegal ce face, nu are cunoştinţe în domeniul informatic. I-au dus la audieri la Deva probabi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°