Maeştri bucătari din România, Ungaria, Serbia şi Bulgaria îşi vor măsura forţele în prepararea de produse culinare, în acest week-end, pentru a câştiga Cupa Banatului, o competiţie de artă culinară euro-regională, aflată la primă ediţie. S-au înscris în concurs 20 de echipe de bucătari din ţară şi alte şapte din străinătate. Concurenţii vor trebui să pregătească nu doar bucate gustoase, ci şi sănătoase.
Întrecere culinară în premieră
Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism România, sucursala Timişoara şi sucursala Lugoj, şi Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ România, cu sprijinul Randler Group, Carm D’or, Pensiunii Zetas şi Casei Moc organizează, în perioada 5 - 6 iunie, la Bucovăţ, prima ediţie a competiţiei de artă culinară euro-regională “Cupa Banatului”. La eveniment vor participa restaurante cu renume din Timişoara, Lugoj, Cluj, Braşov, Sibiu, Piteşti, Colegiul Economic “F.S. Nitti”, din Timişoara, centre de învăţământ cu profil de alimentaţie publică, cofetării şi laboratoare de patiserie, dar şi echipe de bucătari din Ungaria, Serbia şi Bulgaria.
“Cupa Banatului este un eveniment gastronomic intercultural care se adresează în special profesioniştilor, un eveniment elitist în cadrul căruia cei mai pregătiţi bucătari din ţară şi străinătate îşi vor măsura forţele în produse culinare. Practic, pentru trei zile, limbajul mâncării va deveni limbajul tuturor”, a explicat Iulia Drăguţ, preşedintele Asociaţiei Culturale Euro Est Alternativ.
Potrivit organizatorilor, până în prezent s-au înscris în concurs 20 de echipe de bucătari din Banat şi alte şapte echipe din Ungaria, Serbia şi Bulgaria. Până miercuri confirmaseră participarea 27 de echipe de profesionişti, dar erau aşteptate să se înscrie şi echipe formate din bucătari amatori. “Până în 2007, evenimentele de acest gen au fost mai rigide, acum,