Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spionii de ocazie au fost aduşi în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat in Adevarul, joi 3 iunie 2010 ·

În această dimineaţă, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia audiază 35 de persoane din grupul celor 50 de spioni ilegali, urmând să se pronunţe asupra eliberării de mandate de arest preventiv pentru 29 de zile. Dosarul este unic în România şi este încadrat în articole care fac referire la pericolul asupra siguranţei naţionale.

CITIŢI ŞI: Patronul unei firme de telefonie din Alba, acuzat de interceptări ilegale

Primul dosar în care 50 de persoane din mai multe judeţe din ţară au fost reţinute ieri fiind acuzate că au interceptat ilegal convorbiri telefonice a ajuns, astăzi, în jurul orei 05.00 dimineaţa, în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Alba Iulia. După o noapte întreagă de audieri în judeţul Hunedoara, 35 de persoane din grupul celor 50 vor afla dacă vor primi mandate de arest preventiv. Potrivit procurorilor DIICOT, reţeaua orchestrată de Nicolae Oproiu din Orăştie era specializată în realizarea de interceptări ilegale ale convorbirilor telefonice, ale transmisiilor SMS şi ale discuţiilor de la distanţă, iar informaţiile puteau fi folosite în scop de şantaj. Aceştia mai arată în dosarul de urmărire penală că printre cei care au efectuat aceste interceptări se află şi detectivi particulari.

“Există un număr de 35 de persoane care s-au constituit drept părţi vătămate în acest dosar. Printre ei se află jurnalişti, oameni de afaceri respectiv soţi sau soţii bănuite de infidelitate”, a declarat Traian Berbeceanu, şefului Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia. Acesta a adăugat că vânzarea dispozitivelor de interceptare se făcea pe un site de internet care aparţinea lui Oproiu.

Radu Ciubotea, corespondent Antena 1, a aflat de la poliţişti că telefonul lui era ascultat. “Am fost chemat la Poliţie şi mi s-a spus că sunt probleme cu telefonul meu. Apoi am înţeles că sunt interceptat. Aparatul îl primisem de la o persoană

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 31 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 19 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°