- Editorial - nr. 563 / 3 Iunie, 2010 Daca aruncam o privire, chiar si sumara, asupra situatiei de ansamblu a tarii in ultimele doua decenii, constatam o enorma stare de regres si sunt tot mai putini cei care mai sustin ca inlaturarea comunismului, ca societate, ne-a adus ceva avantaje. Din contra, se pare ca am cazut din lac in put. Era rau pe vremea dictatorului, dar e mult mai rau pe vremea actualilor asa-zisi democrati, care au lasat tara de izbeliste, ei vazandu-si de-ale lor, facand dintr-un stat cu institutii serioase un fel de talcioc, in care legile si rigorile aplicarii lor se pot negocia in voie, ca la taraba. Recunoscuta ca o putere economica de invidiat, in care cei peste opt milioane de salariati, in majoritatea lor foarte bine calificati, produceau o diversitate enorma de bunuri materiale pentru nevoile interne si pentru export: de la alimente ecologice la textile, incaltaminte, produse chimice, masini-unelte, instalatii tehnologice de varf (la nevoie, chiar si bomba atomica), Romania a ajuns astazi o tara cu un potential secatuit, reusind sa ofere locuri de munca abia pentru patru milioane de cetateni, si acestea in domenii colaterale: administratie, asamblarea si impachetarea produselor achizitionate din import, servicii turistice de slaba calitate etc. Practic, in sfera realizarii de produse efective: de la productia de legume, lapte si carne, la mobila sau instalatii industriale de sorginte romaneasca, nu lucreaza mai mult de doua milioane de oameni, ceilalti specialisti care au ramas fara obiectul muncii, adica fara slujbe, fiind obligati sa-si caute implinirea pe alte meleaguri, contribuind astfel la sporirea PIB-ului, deci a veniturilor si avutiei nationale ale altor tari. Cu o asemenea structura a economiei pusa pe butuci, a fortei de munca si a modului de utilizare a potentialului uman intern este clar ca Romania nu mai poate acumula, nu s