Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaratia de presa a presedintelui Romaniei, Traian Basescu, la finalul convorbirilor cu presedintele Georgiei, Mihail Saakashvili

Publicat in Ziua Constanta, joi 3 iunie 2010 ·

COMUNICAT DE PRESĂ

(02 iunie 2010)

REF: Declaraţia de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu, la finalul convorbirilor cu preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit miercuri, 2 iunie a.c., la Palatul Cotroceni cu preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili, cu ocazia vizitei oficiale pe care o efectuează în ţara noastră. La finalul convorbirilor oficiale, cei doi şefi de stat au susţinut o declaraţie de presă comună.

Vă prezentăm declaraţia de presă a preşedintelui Traian Băsescu:

„Încep prin a mulţumi domnului preşedinte Saakashvili pentru răspunsul pozitiv la invitaţia pe care i-am făcut-o, de a efectua o vizită oficială la Bucureşti. Discuţiile pe care le-am purtat cu domnul Preşedinte au fost, ca întotdeauna, pline de substanţă şi profund ancorate în realităţile regionale şi în realităţile bilaterale din relaţia româno-georgiană. Am discutat despre efectul netratării la timp a conflictelor îngheţate, precum şi efectul neaplicării legislaţiei internaţionale în problema Kosovo, ceea ce a generat, după precedentul Kosovo, evenimentul invadării Georgiei şi ocupării Abhaziei şi Osetiei. Am discutat despre relaţia economică dintre cele două ţări şi trebuie să constatăm că anul 2009 a fost un an de regres în relaţiile comerciale, an în care am realizat doar 183 de milioane schimburi comerciale, deci o scădere cu 23% faţă de 2008.

De asemenea, un subiect extrem de important a fost proiectul AGRI, cel care vizează transferul de gaze din Zona Caspică prin Georgia către Constanţa şi de aici spre Europa. Un alt subiect a fost proiectul PEOP, pe care sperăm să îl semnăm la nivel guvernamental până la sfârşitul anului, proiect în care se va implica şi Kazahstanul. În ceea ce priveşte proiectul AGRI, vom avea în luna august o întâlnire la nivelul şefilor de stat în Azerbaidjan, pr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum o ora
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 48 minute
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump spune că va da Google în judecată dacă ajunge președinte, acuzând că adversara sa Kamala Harris e favorizată la căutările online

Libertatea acum 37 minute
Fostul președinte american Donald Trump, candidat republican pentru un nou mandat, susține, într-o postare pe rețeaua sa, Truth Social, că va da în judecată Google, dacă va câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie, relatează AFP, citată de News

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum 33 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 2 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum o ora
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Rafale de vânt de 80 km/h pun în gardă ministerul Energiei. Ia naştere un nou comandament

Mediafax acum 6 ore
„Am încheiat un nou comandament energetic, aşa cum am anunţat încă de ieri. Toţi operatorii de transport şi distribuţie sunt în dispozitiv: au constituit comandamente proprii, au suplimentat echipele de intervenţie în zonele vizate de condiţii meteo

Furtuna Ashley în România: „Primarii să se asigure că oamenii pot fi evacuați rapid”. Preoții îndeamnă la rugăciune

Ziare.com acum o ora
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a condus, sâmbătă, 28 septembrie, şedinţa Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) pentru a analiza ultimele avertizări ale meteorologilor şi hidrologilor. Ministrul a cerut autorităţilor să fie pr

Fostul portar al naționalei Germaniei, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jens Lehmann (54 de ani), fost portar al naționalei Germaniei, a fost amendat cu 135.000 de euro după ce i-a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°