Cadru lung, filmat din mînă, unghi subiectiv: Funcţionarul trece val-vîrtej printre birourile subalternilor. Îşi trînteşte mapa de documente pe birou. Decor neutru. Harta Uniunii Europene este pe singurul zid destul de mare şi destul de alb care ar putea-o găzdui. Inevitabilul computer pe un colţ. În rest, hîrtii peste hîrtii, într-o dezordine studiată. Ficusul personal este aşezat cu grijă, înspre fereastră. Prim-plan al secretarei: exprimă stupoare. Îl opreşte pe unul dintre colegi să intre la şefu’. „Lasă-l în pace, e ofticat rău azi, a venit de la şedinţă, de sus. Mai dă-i juma’ de oră că îi trece. Îţi zic eu imediat cum îmi cere să-i fac un ceai.“ Ritualul ceaiului la Funcţionar era cvasilegendar, comparabil cu cel japonez. De-aia, porecla lui era Şogunul. I se potrivea al naibii de bine pentru că, în plus, îşi stăpînea Direcţia cu mînă de fier. E drept că aducea întotdeauna argumente într-o dispută profesională, îşi ştie meseria al naibii de bine. Îşi numeşte subalternii „colegi“. Mulţi au învăţat meserie pe lîngă el. Politicii nu l-au putut schimba din funcţie. Politicii vin şi pleacă, în funcţie de guvern. În mod normal, l-ar fi schimbat şi pe Şogun, dar îl lasă în pace pentru că prea ştie bine cu ce se mănîncă politicile europene.

Prim-plan cu Şogunul. Priveşte fix la mapa cu care a venit de la Şef. Ăla e politic, evident. Mormăie un „lua-v-ar dracu’“. După-aia, se luminează la faţă. Începe să scrie un text pe computer.

Se deschide uşa, timid. „Ce faci, coane? Nervos? Te ştiu de 20 de ani, nu te-am văzut în halul ăsta.“ Intrusul intră şi se aşază pe un scaun. Este clar că ştie foarte bine biroul şi că îşi permite multe cu Şogunul, se cunosc de multă vreme.

„O ştii pe aia cu TVA-ul, cu măsurile de combatere a evaziunii şi cu instalarea de puncte de control fiscal, pentru încasarea de TVA la produse din Uniunea Europeană?“ – întreabă Şog