Un telefon de la o colegă oengistă: sîntem invitaţi la Camera Deputaţilor la audierea candidaţilor pentru Curtea Constituţională. Vii? Mi-am închipuit, cîteva momente, că ne vom juca de-a americanii. Ştiţi care, americanii ăia care ştiu cam totul despre oamenii care ajung la Curtea lor Supremă: ce şi pe unde au judecat, ce părere au despre dreptul la avort, ce articole au publicat şi ce spuneau pe acolo etc. Mă gîndeam odată că citind revistele americane ştiu mai multe despre judecătorii de la Curtea lor Supremă decît despre judecătorii de la Curtea noastră Constituţională şi de la ÎCCJ (a lor îndeplineşte rolul celor două de la noi).
M-am apucat chiar şi am scris editorialul săptămînal din România liberă pe această temă, l-am numit chiar aşa: „Ce aş vrea să ştiu de la viitorii judecători constituţionali“. Ziceam acolo că mi-aş dori candidaţi care să susţină transparenţa declaraţiilor de avere, să considere pensiile speciale un privilegiu neconstituţional sau să refuze implicarea Curţii în procesele privind nivelul salarizării şi nivelul pensiilor publice.
Cu editorialul apărut chiar înainte de audieri şi cu speranţe mari m-am prezentat cuminte la Parlament. De unde povestea începe să semene tot mai puţin cu cele din America. Noi, cîţiva oengişti, aceiaşi – SAR, IPP, Transparency, Freedom House, aşezaţi pe margine, fără drept să intervenim, dar cu promisiunea preşedintelui Comisiei că va adresa întrebările noastre. Candidaţii. Primul, celebrul domn Valer Dorneanu. Al doilea, Mircea Minea, profesor universitar de drept la Cluj. Cîteva cuvinte de la fiecare candidat, se prezintă amîndoi. Urmează întrebările. Primul se înscrie la cuvînt Tudor Chiuariu, PNL. Cititorii mai vechi ştiu că, pe cînd scriam rubrica politică a revistei, am avut un conflict public cu el, cînd încercase să schimbe conducerea DNA. Am schimbat cuvinte grele prin scrisori deschise. Î
