Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, a desemnat-o pe Melania Mandas Vergu, consilierul său personal, să facă parte dintr-o comisie care să monitorizeze proiectele europene, printre care şi pe al ei.
Comisia se numeşte Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), este organizată de Ministerul Muncii şi are drept scop urmărirea proiectelor obţinute pe această linie de finanţare. Melania Vergu are şi ea un proiect obţinut la începutul acestui an prin POSDRU, intitulat „Practică să înveţi, învaţă să practici", care este derulat prin propria firmă, SC Edu Tim Consultanţă Europeană.
„Este incompatibilă"
Numirea Melaniei Vergu în Organismul Intermediar pentru POSDRU a indignat conducerea Autorităţii de Management pentru POSDRU din cadrul Ministerului Muncii. Directorul general al autorităţii, Anca-Cristina Zevedei, i-a cerut ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să numească pe altcineva în locul Melaniei Vergu.
„Considerăm că această persoană nu are calitatea ca să facă parte din comitetul de monitorizare şi am sesizat Ministerului Educaţiei această incompatibilitate", a spus ieri Anca-Cristina Zevedei, într-o emisiune la Realitatea TV. „E vorba de respectarea unor regulamente europene. Aşteptăm răspunsul Ministerului Educaţiei", a adăugat ea.
Melania Vergu nu are drept de execuţie
Radu Drăguş, directorul Organismului Intermediar POSDRU de pe lângă Ministerul Educaţiei, cel care monitorizează proiectele europene din Educaţie, ne-a declarat că una dintre regulile prin care poţi fi numit în această comisie este să ai putere executivă, adică să fii secretar de stat.
„După trimiterea documentului cu numirile din partea Ministerului Educaţiei a avut loc o întâlnire la care s-a hotărât ca să participe la acest comitet secretarii de stat Cătălin Baba şi Adrian Curaj, care