În primele patru luni ale anului, numărul turiştilor care s-au cazat la hotelurile şi pensiunile din România a scăzut cu 5,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Turismul şi-a revenit sensibil în aprilie, lună în care s-a sărbătorit şi Paştele. Astfel, în aprilie, numărul sosirilor şi înnoptărilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a crescut a ajuns la 412.300, cu 5% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior.
Nici străinii nu s-au îngrămădit să vină în România în luna aprilie, numărul acestora scăzând cu 1,8% faţă de anul trecut, ajungând la 586.700. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,3%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 61,6% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, cele mai multe înregistrându-se din Ungaria (41,7%), Bulgaria (18,3%), Germania (8,4%), Italia (7,3%) şi Austria (4,1%).
De asemenea, românii care au plecat în afara graniţelor au fost în număr de 923.400, mai puţini cu 0,8% decât în perioada similară din 2009. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 76% din numărul total de plecări.
Comparativ cu aprilie 2009, cea mai mare scădere în aprilie 2010 s-a înregistrat la transportul naval (-34,4%). Totodată, transportul aerian a înregistrat un regres de 17,1%.
Hotelurile au deţinut supremaţia
Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în aprilie 77,1% din total, restul de 22,9% fiind turişti străini.
Hotelurile au deţinut în perioada analizată o pondere de 76,4% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna aprilie din 2009, sosirile în hoteluri au crescut cu 7,2%.