● Robin Hood (SUA, 2010), de Ridley Scott.

În această versiune realizată de Ridley Scott, Robin Hood (Russell Crowe) nu mai e un simplu opozant, la nivel local, al repartiţiei inechitabile a bunurilor – unul care corectează şi el lucrurile pe ici, pe colo. După cum nu-şi mai pierde timpul cu adversari de talie mică precum şeriful din Nottingham. (Acesta abia dacă apare.) Aici, Robin se duce direct la regele Ioan Fără de Ţară şi-l obligă să semneze un document – o ciornă pentru Magna Carta din 1215 – care-i îngrădeşte puterea de a-şi nenoroci supuşii prin biruri. Dar nici regele nu e adevăratul său duşman. Adevăratul său duşman e cotropitorul francez, pe care prezenţa unui trădător – Sir Godfrey – în preajma regelui îl face puternic şi îndrăzneţ. Dată fiind complexitatea fără precedent a scenei istorice pe care e pus să evolueze, precum şi importanţa fără precedent a propriului său rol, nu e de mirare că Robin n-are timp să se distreze aşa cum se distra în varianta Errol Flynn; îşi păstrează aproape tot timpul o mină preocupată, cam ca gladiatorul interpretat tot de Crowe în filmul omonim al lui Scott. (La rîndul său, personajul Ioan e conceput ca o altă versiune a împăratului Commodus din Gladiatorul, diferenţele fiind aceea că e doar nevrotic, nu psihopat, şi aceea că problema lui nerezolvată nu e taică-su, ci frate-su – Richard Inimă de Leu.) În unele versiuni ale legendei (cea cu Flynn, cea cu Kevin Costner), Robin era un (mic) nobil. În alte versiuni (cea cu Sean Connery din 1976), el era un om de rînd. Aici e un om de rînd care se dă drept un nobil (mort în cruciade). Ţăranii de pe domeniul nobilului respectiv nu se uită prea ciudat la el – stăpînul lor a lipsit prea mult ca să mai ţină minte cum arăta. (Se prea poate ca aceste complicaţii să fi fost inspirate de un film cu Gérard Depardieu, Le retour de Martin Guerre, sau de remake-ul său hollywoodia