Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crucea Roşie din Hildesheim închide robinetul

Publicat in Adevarul, joi 3 iunie 2010 ·

Asociaţia din oraşul german a donat sătmărenilor 200 tone de ajutoare timp de 15 ani. Membrii Crucii Roşii au anunţat că transportul cu cele şase tone de ajutoare din această săptămână este şi ultimul. Cauza: lipsa banilor.

Lipsa donaţiilor şi a banilor sunt principalele motive pentru care Asociaţia Judeţeană a Crucii Roşii din Hildesheim (Germania) a renunţat să mai transporte ajutoare pentru sătmăreni. De 15 ani, membrii asociaţiei au efectuat vizite periodice la Satu Mare şi au adus peste 200 de tone de ajutoare famiilor nevoiaşe. Ultimul transport, şase tone de haine, jucării, paturi pentru spitale, mese pentru şcoli, aparatură medicală şi de intervenţie în caz de dezastre, a sosit luni la Satu Mare. O parte din cele 46 de paturi au fost deja transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare iar restul ajutoarelor vor fi împărţite famiilor nevoiaşe înscrise pe listele Crucii Roşii. „Deţinem o bază de date cu familiile care au mulţi copii. Le împărţim haine, jucării şi ce mai au nevoie. La fel procedăm şi în cazul vârstnicilor. Pot solicita un pat reglabil, o cârjă sau alte materiale“, a declarat Rodica Borlan, directoarea Crucii Roşii Satu Mare.

Cheltuieli de peste 350.000 de euro

Asociaţia germană a cheltuit, în cei 15 ani de vizită la Satu Mare, peste 350.000 de euro. „175.000 de euro reprezintă cheltuielile cu donaţiile şi ajutoarele, iar 178.000 de euro am investit cu deplăsările, combustibilul şi logistica. Suma este valabilă pentru toate transporturile la Satu Mare“, a declarat Ralf Dueser, preşedintele asociaţiei germane.

Lipsa donaţiilor, motivul renunţării

Timp de 15 ani, delegaţia germană a venit periodic la Satu Mare iar transportul de ajutoare sosit luni este ultimul. Reprezentanţii asociaţiei, Karin Seiffge şi Ralf Dueser au anunţat că primesc din ce în ce mai puţine donaţii astfel încât sunt nevoiţi să renunţe la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 25 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°