Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haşotti : Două moţiuni în aceeaşi zi ar fi o problemă

Publicat in rfi, joi 3 iunie 2010 ·

Dezbaterea a două moţiuni de cenzură în aceeaşi zi ar putea fi extrem de dificilă. O spune la RFI liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. El comentează astfel intenţia Partidului Social Democrat de a depune două moţiuni, pentru că - spune PSD - Guvernul îşi asumă răspunderea de două ori.

Dezbaterea a două moţiuni de cenzură în aceeaşi zi ar putea fi extrem de dificilă.

O spune la RFI liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti (audio).

El comentează astfel intenţia Partidului Social Democrat de a depune două moţiuni, pentru că - spune PSD - Guvernul îşi asumă răspunderea de două ori.

Puiu Haşotti precizează că dezbaterea a două moţiuni de cenzură ar dura în total aproximativ 15 ore.

"Pot să vă spun că luni, prim-ministrul va veni şi-şi va asuma o dată răspunderea la ora 16, se va suspenda şedinţa Camerelor reunite pentru 15 minute şi la ora 17 va fi o a doua asumare. În aceste circumstanţe, legal şi constituţional, există posibilitatea redactării a două documente, care să reprezinte două moţiuni de cenzură, care să se dezbată şi aici intervine o mare problemă : dezbaterea unei moţiuni de cenzură durează aproximativ şase ore. Se naşte întrebarea, dar la întrebarea asta e bine să vă răspundă cei de la PSD : dacă vor depune două moţiuni de cenzură, le vor depune în aceeaşi zi ? Sau ele vor fi depuse în zile diferite, astfel încât să se dea două voturi în două zile diferite ? A se dezbate în aceeaşi zi două moţiuni de cenzură ar fi o premieră şi cred că ar fi extrem de dificil, că ar trebui vreo 15 ore", explică liderul senatorilor liberali.

Puiu Haşotti sugerează că nu era nevoie de două moţiuni de cenzură. "Moţiunea de cenzură este un gest politic. Nu văd cum un parlamentar ar putea vota pentru moţiunea de cenzură la una dintre ele şi împotrivă la cealaltă, pentru că ambele măsuri ale Guvernului Boc sunt la fel de dezastruoase", conchide Pui

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 20 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°