Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România spionată. Un craiovean, fost candidat pentru Senat, figurează în afacerea interceptărilor ilegale

Publicat in Adevarul, joi 3 iunie 2010 ·

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reţinut ieri 41 de persoane în cazul interceptărilor neautorizate, alte şase având interdicţii de a nu părăsi localitatea pe perioada cercetărilor.

CITIŢI ŞI: Patronul unei firme de telefonie din Alba, acuzat de interceptări ilegale

Iaşi: Administratorul firmei care vindea softuri pentru interceptările telefonice ilegale a fost arestat (VIDEO)

Serviciul Teritorial Alba al DIICOT a reţinut 36 de învinuiţi, iar Serviciul Teritorial Iaşi cinci. Potrivit anchetatorilor, în urma amplei acţiuni de miercuri, 47 de persoane au fost puse sub învinuire, însă investigaţiile continuă. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi că 35 de persoane au fost aduse joi dimineaţă, în jurul orei 5.00, la Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul acostora procurorii DIICOT propunând emiterea de mandate de arestare preventivă.

De asemenea, pentru o altă persoană s-a propus emiterea mandatului de arestare în lipsă. Muntean a spus că până acum magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au studiat dosarul şi acuzaţiile care le sunt aduse celor 36 de persoane, iar în prezent învinuiţii sunt audiaţi. Potrivit sursei citate, persoanele aduse la Alba Iulia sunt din mai multe judeţe, printre care şi unul din Dolj, iar printre acestea se află şi femei.

Printre victimele "spionilor" sunt şi ziarişti

Cele 35 de persoane au fost aduse pentru emiterea de mandate de arestare preventivă în faţa Curţii de Apel Alba Iulia deoarece printre acuzaţiile care li se aduc sunt şi infracţiuni contra siguranţei naţionale, categorie în care sunt incluse şi interceptările neautorizate, iar acest gen de infracţiuni intră în competenţa curţilor de apel. Procurorii DIICOT au constatat că cei implicaţi în interceptări neautorizate au vizat reporter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°