„Corul" antiguvernamental a fost dirijat de fostul subprefect PSD, Cornel Langa.
60 de pensionari sibieni au protestat ieri în faţa Prefecturii din Sibiu împotriva reducerilor anunţate de Guvernul României. În fruntea pensionarilor, fostul subprefect pe perioada PSD Cornel Langa. „250 de lei pierd la pensie dacă se aplică reducerea de 25%. Pensia pe care o primesc nu se datorează faptului că am fost subprefect, ci că am fost agricultor. Am plătit cotizaţie amar de ani, iar acum vin ăştia să îmi fure din bani", spune acesta. Pensionarii s-au înarmat cu tobe şi portavoci şi au cerut neaplicarea programului de austeritate, iar apoi demisia Guvernului. Mâine, de la ora 11.00, pensionarii se vor întâlni din nou pe Cazarma 90 pentru a protesta împotriva deciziei autorităţilor centrale de a reduce pensiile cu 15%.
Joi, între orele 14.00 şi 16.00, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, Filiala Sindicală Cartel Alfa Sibiu, împreună cu Filiala Sindicală CNSLR-Frăţia, organizează un miting de protest, care se va opri tot în faţa sediului Prefecturii. La protest sunt chemaţi toţi sibienii nemulţumiţi de măsurile de austeritate propuse de Guvern. „Corul" antiguvernamental a fost dirijat de fostul subprefect PSD, Cornel Langa.
60 de pensionari sibieni au protestat ieri în faţa Prefecturii din Sibiu împotriva reducerilor anunţate de Guvernul României. În fruntea pensionarilor, fostul subprefect pe perioada PSD Cornel Langa. „250 de lei pierd la pensie dacă se aplică reducerea de 25%. Pensia pe care o primesc nu se datorează faptului că am fost subprefect, ci că am fost agricultor. Am plătit cotizaţie amar de ani, iar acum vin ăştia să îmi fure din bani", spune acesta. Pensionarii s-au înarmat cu tobe şi portavoci şi au cerut neaplicarea programului de austeritate, iar apoi demisia Guvernului. Mâine, de la ora 11.00, pensionarii se vor întâlni din nou pe Cazarma 9