Militarii au mai fost în decursul istoriei României o categorie profesională căreia guvernanţii i-au tăiat pensia câştigată. Anii de muncă, privaţiunile vieţii cazone şi jurământul militar n-au contat şi ofiţeri şi subofiţeri, de diferite arme şi specialităţi, au fost condamnaţi, astfel, la grămadă. Hotărârea nr. 1619 din 1959 a Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române a produs un şoc pentru toţi cei care îmbrăcaseră haina militară, ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns faptul că multe dintre cadrele militare valoroase muriseră deja în puşcăriile comuniste.

Întotdeauna când doreşti să ataci statalitatea, primul pas îl reprezintă distrugerea corpului militarilor, inclusiv prin anihilarea acestuia din punct de vedere financiar. Iar Guvernul în 1959 exact acest lucru l-a făcut.

Atunci, Hotărârea guvernului comunist, recent declasificată, a fost o sentinţă prin care au fost decăzuţi pur şi simplu din dreptul la pensie "foştii militari sau angajaţi ai siguranţei statului burghezo-moşieresc şi cei care au făcut parte din serviciul special de informaţii (SSI) şi Secţia a II-a a Marelui Stat Major", precum şi "foştii militari sau angajaţi în cadrul poliţiei şi jandarmeriei, penitenciarelor şi lagărelor de concentrare în timpul statului burghezo-moşieresc".

Excepţiile se refereau, invariabil, la militarii care au contribuit şi au luat parte la "insurecţia armată" de la 23 august 1944 şi cei care au luptat împotriva fascismului. Pentru punerea în aplicare a hotărârii era făcută de Comisii de decăderi din dreptul la pensie.

Situaţia din 1959 este una extremă şi este de dorit ca niciodată să nu se mai ajungă la aşa ceva. Nici în 1959 România nu o ducea prea bine financiar, iar soluţia găsită, deşi îmbrăcată în motivele politice ale vremii, a însemnat economie la buget. Altfel nu putem explica faptul că în aceeaşi hotărâre de g