Zâmbetul lui Samuel Maoz poartă urma traumelor lăsate de război. Regizorul “Lebanon” este una dintre cele mai profunde prezenţe ale festivalului.

îşi poartă cu prospeţime băieţească jeanşii şibascheţii. Zâmbeşte şmechereşte, e firav şi, dacă ai fi superficial, ai credecă e un om ca noi toţi. Samuel Maoz, regizorul filmului “Lebanon”, este, însă,departe de banalele noastre “apăsări”. E, poate, cea mai specială prezenţă aTIFF 2010. încărcat de un mister indescifrabil, de un aer atât de profund, căuneori zâmbetul lui te doare. Totuşi, zâmbeşte şi spune că, după ce a terminatfilmul, “poate să trăiască cu durerea”. “Lebanon” e povesteaa patru băieţi israelieni, abia trecuţi de 20 de ani, care se află într-un tancîn plin război Israel - Liban, în 1982. Shmulik este cel care trebuie să apesepe trăgaci, este cel care face diferenţa între comandă şi faptă, este supremulexecutant, care nu are de ales decât să supravieţuiască. Iar asta se întâmplă,uneori, doar cu preţul vieţii altora. “Bună seara. Sunt Samuel, iar Shmulik eporecla ce derivă din acest nume”, a spus Maoz, după proiecţia de marţi seara,pentru a întări faptul că povestea tanchistului este o experienţă trăită de elînsuşi. Pelicula estefilmată, cu excepţia a două cadre, într-un tanc, iar tu, din sala de cinema,resimţi asta atât ca pe o binecuvântare, cât şi ca pe o presiune greu desuportat. Ţi se face rău, ca unuiadintre personaje, te sufoci, ca altul. Simţi că nu mai ai mult şi o să clachezide la atât de dureroasa tensiune, aşa cum o ia razna ofiţerul din tanc.Vibraţiile solului când porneşte motorul “animalului de război” te fac sătremuri în scaun. Sunetele turelei, când vânează ţinta, îţi sfredelesccreierul, nu alta. “Shmulik, trage! Trageee!”. Tânărul ocheşte şivede un asin cu abdomenul plin de sânge. Nările animalului se mai zbat a viaţă.Ochii îi clipesc rar şi o ultimă lacrimă îi ridică durerea în văzduh