Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eşecul numirilor la Curte anunţă probleme pentru Boc la moţiune

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 3 iunie 2010 ·

PNL şi PSD negociază om cu om pentru căderea guvernului cu PDL-iştii nemulţumiţi. La Senat au fost identificaţi 5-6 care sunt gata să voteze cu favoritul opoziţiei pentru Curtea Constituţională. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Încercările ratate de a-şi numi favoriţii pe cele două funcţii de judecători la Curtea Constituţională încep să le dea emoţii democrat-liberalilor pentru moţiunea de cenzură la care ar urma să fie supus, săptămâna viitoare, guvernul Boc. Eşecurile numirilor la Curte - atât marţi, la Camera Deputaţilor, cât şi ieri, la Senat - au scos la vedere primele mişcări de disidenţă în interiorul PDL, împotriva propriilor lideri, dar şi a guvernului.

SUMARUL ARTICOLULUI Eşecul numirilor la Curte anunţă probleme pentru Boc la moţiuneAsumarea răspunderii - luni, moţiunile - marţi

După „defectorii” PDL din rândul deputaţilor, care au votat cu Valer Dorneanu, omul PSD pentru Curte, senatorii puterii au găsit în rândul lor cel puţin „cinci-şase” pe cale să rupă actuala majoritate. Cu toate acestea, premierul Emil Boc crede că „până la data moţiunii” nu vor mai exista voci contra în interiorul PDL.

Coaliţia, în derivă în parlament

Zgâlţâirea majorităţii a fost vizibilă ieri, în Senat, când liderii PDL au preferat să amâne numirea judecătorului la Curtea Constituţională decât să rişte ca Teodor Meleşcanu, propus de PNL, să fie votat inclusiv de democrat- liberali în detrimentul Iuliei Motoc.Primul episod al scandalului s-a petrecut la audierile din Comisia juridică.

Pentru a-i uşura lui Meleşcanu drumul, Toni Greblă, preşedintele PSD al comisiei în care opoziţia are majoritate, a venit cu bileţele de vot cerând, în premieră, descalificarea unui candidat prin tăiere. Luaţi prin surprindere, PDL-iştii au sărit să-i blocheze numirea în plen. Au descoperit însă că Meleşcanu are adepţi inclusiv în rândul lor. „Sunt c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Cernea, fost mare campion la lupte, a murit. Acesta era CĂSĂTORIT cu Irina Loghin

Gandul acum 17 minute
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, marţi, decesul fostului mare campion la lupte Ion Cernea. În palmaresul său ca sportiv se află două medalii olimpice și două medalii mondiale. Acesta a fost soţul solistei de muzică populară Irina Loghin. Ion Cernea

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum o ora
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

Grecia - O taxă de 20 de euro pentru pasagerii navelor de croazieră care acostează pe insulele Mykonos şi Santorini intră în vigoare de marţi

News.ro acum 36 minute
O taxă de 20 de euro de pasager pentru navele de croazieră care acostează în Santorini şi Mykonos, două dintre cele mai vizitate insule turistice greceşti, intră în vigoare de marţi, a confirmat pentru AFP Ministerul Finanţelor din Grecia. „Conform

Acte false românești pentru 7.000 de ruși, ucraineni și moldoveni. Printre ei, bărbatul arestat pentru incendierea casei premierului britanic

Gandul acum 3 ore
Pe raza județului Botoșani sunt efectuate 206 percheziții, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Perchezițiile vizează o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu

Șase polițiști de frontieră de la Vama Cenad, CERCETAȚI într-un dosar de corupție. Care sunt acuzațiile

Gandul acum 17 minute
Polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Timiș au pus în aplicare, marți, cinci mandate de aducere într-un dosar penal privind fapte de corupție comise de șase agenți de poliție de frontieră de la

CCR pregătește indemnizații de câte 180.000 de lei pentru cei trei judecători care își termină mandatul

Gandul acum 58 minute
Curtea Constituțională (CCR) ar urma să ia o decizie privind cele trei indemnizații de câte 180.000 de lei pentru judecătorii care își termină mandatul, respectiv: Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga. Potrivit legii CCR, articolul 71, aline

SuperLiga: Petrolul Ploiești l-a luat pe Miguel Estefano Constantinescu, un mijlocaș care și-a făcut junioratul la Benfica Lisabona

HotNews acum o ora
Miguel Estefano Constantinescu (20 ani) este noul jucător al Petrolului Ploieşti, tânărul mijlocaş semnând un contract valabil pentru următoarele două sezoane, transmite News.ro. Născut în Portugalia, la Lagos, dar având ambii părinţi români, Miguel

Angajații de la Finanțe cer „instrumentele legale” pentru a lupta cu evaziunea. Este a doua zi de proteste la AJFP Olt

Adevarul acum o ora
Protestele spontane declanșate de angajații Ministerului de Finanțe continuă marți, 1 iulie 2025, în toată țara, chiar după ședința CSAT în care s-a discutat despre evaziunea fiscală - o amenințare la securitatea națională. „Lupta cu evaziunea fisca

Ceasuri de 600.000 de dolari, returnate de un hoț, la Milano: „Păstrați-le, sunt false”

Adevarul acum 2 ore
Un turist american a fost jefuit într-un hotel de lux din Milano, dar povestea a luat o întorsătură neașteptată: rucsacul cu ceasuri de lux a fost înapoiat cu un mesaj misterios.

FOTO Dinamo și-a prezentat noul echipament Puma pentru sezonul viitor: „O nouă eră începe acum!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dinamo și-a prezentat marți, 1 iulie, noul echipament Puma pentru sezonul 2025-2026. „Câinii” au renunțat la colaborarea cu Macron, fostul sponsor tehnic, iar astăzi au publicat imaginile cu noile „haine” pentru stagiunea care bate la ușă. Dinamo BR

Vremea

București
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

22°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

15°/26°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/32°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/28°
mie.

18°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

14°/28°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°