Schimbarea politică de la Kiev şi venirea „regionalilor“ la putere, după cinci ani de guvernare „oranj“, a determinat în scurt timp restabilirea influenţei geopolitice a Rusiei în această ţară, sfîşiată de clivaje de ordin lingvistic, teritorial, istoric şi geopolitic.

Turnura radicală spre Est a fost predictibilă, dar nimeni nu a crezut că ea poate avea loc atît de rapid şi profund. Modelarea unui context juridico-politic de neutralizare şi discreditare a proceselor demarate de pe pista „revoluţiei oranj“ au devenit un obiectiv asumat de echipa preşedintelui Ianukovici şi o misiune sprijinită făţiş de protectorii acestora de la Moscova.

Mutaţiile politice care au avut loc la Chişinău au alte derivate. Astfel, reanimarea şi intensificarea dialogului cu România au condus la o oarecare stagnare, deşi camuflată, în relaţiile cu Moscova. Această stare riscă să degenereze sub impactul acţiunilor elementelor românofile ale guvernării liberal-democrate.

Direcţiile opuse spre care tind Kievul şi Chişinăul schimbă raportul de forţe în regiune în folosul factorului rusesc. Capitulările regulate consemnate în comportamentul lui Ianukovici faţă de Moscova, ca de altfel şi retorica antirusească a preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, favorizează consolidarea poziţiei ruseşti în această regiune. Cu atît mai mult cu cît europenii înşişi nu vor să insiste prea mult pe decuplarea acestor state de spaţiul CSI, fiind sleiţi de puteri şi descurajaţi de criza economică şi de consecinţele nefaste ale extinderii trecute (2004-2007).

Ucraina accelerează spre Est

Acordul de extindere a perioadei de staţionare a flotei maritime ruseşti în Crimeea, semnat la Harkov de către Ianukovici şi Medvedev, în luna aprilie curent, considerat sfidător la adresa constituţionalităţii ucrainene şi periculos pentru interesele naţionale ale acestei ţăr