Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bicicletele poliţiştilor timişeni, trase pe dreapta

Publicat in Timpolis, joi 3 iunie 2010 ·

În urmă cu cinci ani, poliţiştii de la sate au fost dotaţi cu biciclete, 85 revenindu-le poliţiştilor din Timiş. În prezent, însă, fiecare post de poliţie din judeţ are în dotare măcar o maşină, fapt pentru care vehiculele pe două roţi au fost lăsate la vatră, iar poliţiştii, scutiţi de activitatea fizică pe care ar fi necesitat-o pedalarea prin sate.

Uitate de poliţişti

În 2005, Inspectoratul General al Poliţiei Române a decis să doteze posturile de poliţie rurală din ţară cu biciclete, menite să le uşureze munca agenţilor care, în multe situaţii, nu aveau la acea vreme vreun altfel de mijloc de transport. Vehiculele pe două roţi nu erau nişte biciclete obişnuite, pentru că erau inscripţionate şi echipate cu sirenă şi două girofaruri mici (pe baterii), ce puteau fi pornite în caz de urgenţă cu ajutorul a patru butoane fixate pe ghidon, astfel încât infractorii urmăriţi să ştie că oamenii legii sunt pe urmele lor.

Chemaţi la sediile Inspectoratelor Judeţene să îşi ia în primire mijloacele de transport, poliţiştii s-au arătat, la acea vreme, în general încântaţi de idee, chiar dacă mai târziu au evitat cu desăvârşire bicicletele, din motive lesne de înţeles. Potrivit unei surse din cadrul Poliţiei, la baza acestei achiziţii interesante ar fi stat ideea că, pe lângă faptul că erau mult mai ieftine decât maşinile, folosind bicicletele, poliţiştii vor face astfel mişcare şi în rândul acestora s-ar fi redus semnificativ numărul supraponderalilor.

Ideea activităţii fizice “forţate” este, însă, infirmată de poliţiştii timişeni, care spun că toate cele 98 de Posturi de Poliţie din judeţ au primit maşini, care le uşurează mult mai mult activitatea. “În 2005, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş a primit în dotare un lot de 85 de biciclete, care au fost repartizate posturilor de poliţie rurale din judeţ. Pe atunci, nu erau alte m

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi - Accident între un autoturism şi un microbuz şcolar. În evenimentul rutier sunt implicate 16 persoane, dintre care 14 copii / Un bărbat de 44 de ani şi o adolescentă de 15 ani, transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 35 minute
Un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz şcolar s-a produs miercuri dimineaţă, în localitatea Ciorteşti, din judeţul Iaşi, în cele două vehicule aflându-se 16 persoane, dintre care 14 copii. A fost activat Planul roşu de in

Cutremur în România miercuri dimineaţa. Unde s-a produs seismul şi ce magnitudine a avut

Mediafax acum o ora
Miercuri, la ora 01:14:44, s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 123,3km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 41 km. vest de Focşani, 62 km, nord de Buzău, 70 km. est de Sfân

Armata israeliană a bombardat suburbiile sudice ale Beirutului, într-unul dintre cele mai puternice atacuri pe timp de zi asupra zonei controlate de Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a bombardat, marţi, suburbiile sudice ale Beirutului, organizând unul dintre cele mai puternice atacuri pe timp de zi asupra zonei controlate de Hezbollah. De asemenea, a lovit centrul ţării, unde au fost ucise peste 20 de persoane

Meta reduce abonamentele la Facebook şi Instagram din UE cu 40%, pentru a satisface cerinţele de reglementare regionale

News.ro acum 3 ore
Meta a anunţat o reducere de 40% a preţului abonamentelor fără reclame pentru utilizatorii platformelor sale de socialzare în Uniunea Europeană, în încercarea de a se conforma cerinţelor de reglementare din regiune, transmite CNBC. Compania a confir

Un jurnalist de la Fox News, Pete Hegseth, va fi şeful Pentagonului în administraţia Trump

HotNews acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că l-a ales pe Pete Hegseth, jurnalist la Fox News, în funcţia de secretar al apărării, relatează CNN şi Associated Press. „Pete şi-a petrecut întreaga viaţă ca un luptător pentru trupe şi pentru ţară.

Donald Trump confirmă că Elon Musk va conduce un departament important al SUA

Mediafax acum 2 ore
Conform declaraţiilor lui Trump, noul departament va avea ca scop reducerea birocraţiei şi restructurarea agenţiilor federale, dispunând de o abordare în spirit antreprenorial fără precedent pentru guvern. Acesta va colabora cu Biroul de Management

Boeing livrează cele mai puţine avioane din 2020 şi avertizează că repornirea fabricilor după grevă va dura săptămâni

News.ro acum o ora
După o grevă de peste şapte săptămâni, cei peste 32.000 de muncitori de la Boeing au revenit în fabrici marţi, în urma aprobării unui nou contract, dar compania a avertizat că repornirea fabricilor va dura săptămâni, transmite CNBC. Acordul privind

Miliardarii Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce noul „Departament al eficienţei guvernamentale” în administraţia Trump. Acronimul noului departament, DOGE, coincide cu numele criptomonedei pe care Musk o promovează

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce un nou „Departament al eficienţei guvernamentale” în a doua sa administraţie, informează CNN. „Împreună, aceşti doi americani minunaţi vor deschide calea pent

Alertă de ploi abundente şi furtuni în Spania. MAE a emis avertizare de călătorie

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă (AEMET) şi Centrul de Coordonare a Urgenţelor

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

3°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/9°
joi

1°/7°
vin.

1°/8°
sâm.

-0°/8°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/9°
sâm.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/6°
sâm.

-0°/7°