Cunoscutul interpret va concerta în această seară pentru a-i ajuta pe copiii de la Complexul de Servicii „Elena Doamna“ din Piatra Neamţ. Spectacolul va începe la ora 18.00, la Casa de Cultură, şi va fi deschis de trupa de dans „Steluţele Moldovei“.
„Copiii pentru care organizăm acest spectacol m-au încântat la rândul lor cu un program de muzică şi dansuri. Mai ales un grup de fete a cântat minunat“, a declarat artistul luna trecută, după ce i-a vizitat pe copiii nevoiaşi cazaţi la centrul social.
Biletele pentru evenimentul organizat la iniţiativa Asociaţiei cultural-artistice „Pinocchio“ costă 20 şi 25 de lei, în funcţie de apropierea faţă de scenă.
Jumătate din fondurile care se vor strânge din vânzarea de bilete va fi donată Centrului Social „Elena Doamna“, iar cealaltă jumătate va reveni asociaţiei care a organizat evenimentul. „De trei ani lucrăm şi cu o parte din copiii de la «Elena Doamna» şi-i pregătim la cursurile noastre. Banii vor fi utilizaţi pentru susţinerea activităţilor de la club, unde aceşti copii talentaţi urmează cursuri de teatru, dans şi canto“, spune Gabriela Chitoşca, preşedintele Asociaţiei cultural-artistice „Pinocchio“.
Conducerea Complexului Social care-i găzduieşte pe copiii proveniţi din familii dezorganizate sau pe orfani, spune că nu atât beneficiile materiale sunt importante, cât faptul că cineva se gândeşte la situaţia delicată în care se află micuţii.