Au fost trei evenimente: vernisajul unei expozitii de fotografii cu ea, o intilnire cu studentii de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica si premiera ultimului film in care joaca, White Material ("Material alb"), 2009, regia Claire Denis. Cel putin pentru cinefili, Isabelle Hupert e o institutie, o vedeta de cinema la care ne raportam cu totul altfel decit la, sa spunem, Angelina Jolie. In felul in care vedetele reprezinta un ideal, Isabelle e imaginea suferintei stoice promulgate de cinematograful european de arta, cu Michael Haneke drept regizor definitoriu. In ciuda presiunii imaginarului colectiv, intilnirea de la Bucuresti dintre evenimente si public n-a fost deloc una stoica si suferinda. Imi imaginam ca Sala Dalles va fi suprasaturata de fani doritori s-o vada in carne si oase pe cea care-si cresta organele genitale cu o lama in Pianista. Cind colo, Isabelle si ambasadorul Frantei au circulat relativ neaglomerati prin expozitie, impresia de eveniment reiesind mai degraba din numarul mare de fotografi si echipe tv care duceau mai departe mitologia imaginii. Totul pina la expozitia in sine. Cine reusea sa-si ia ochii de la Isabelle, micuta, slabuta, intr-un costum negru de matase care-i lasa bratele goale intr-o acceptare deschisa a virstei, descoperea expuse fotografii ale unor Henri Cartier-Bresson, Helmut Newton, Robert Doisneau, Annie Leibovitz (artisti cu nume imens in fotografia internationala) cu Isabelle de la 15 la 57 de ani in cele mai variate coduri estetice si atmofere, amintind ca inainte de minimalismul lui Haneke a existat boemia tineretii si fotografia de moda cu volume/cromatici extravagante. Expozitia e deschisa pina pe 27 iunie, absenta Isabellei din Bucuresti nediminuind cu nimic valoarea selectiei. Si cu studentii de la UNATC actrita a simtit ca una dintre misiunile ei constante este sa-si indulceasca imaginea de sad