Grupul "Rompetrol" nu a finalizat, încă, negocierile cu autorităţile române privind plata datoriei de 600 milioane dolari a "Rompetrol Rafinare".
Saduokhas Meraliyev, directorul general al "Rompetrol Group" a declarat, ieri, în cadrul "Kazakh Business Forum": "Faptul că ne propunem majorarea de capital la < Rompetrol Rafinare > pentru plata unei părţi a datoriei către stat nu înseamnă că am finalizat negocierile cu autorităţile române. Acestea sunt, încă, în derulare şi sperăm să le încheiem până la termenul limită care expiră în septembrie. Avem încrederea că soluţia pe care o vom găsi va fi convenabilă pentru ambele părţi".
Consiliul de Administraţie al "Rompetrol Rafinare" a propus acţionarilor majorarea capitalului social cu până la 450 milioane lei, bani destinaţi răscumpărării parţiale a obligaţiunilor emise de societate în 2003 în contul datoriilor sale istorice. Scadenţa obligaţiunilor în valoare de 600 milioane de dolari este în septembrie, anul acesta.
Directorul general al "Rompetrol" a subliniat că grupul "KazMunaiGaz", acţionarul majoritar, încă nu a luat o decizie privind implicarea în proiecte de explorare şi producţie a resurselor româneşti de petrol şi gaze, şi nici privind implicarea în proiectul oleoductului PEOP Constanţa-Trieste. Domnia sa a mai spus: "Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş vrea să se implementeze proiectul PEOP nu din Constanţa, ci din Năvodari, de la Petromidia. Platforma de la Petromidia este pregătită să facă faţă unui asemenea proiect".
Saduokhas Meraliyev a ţinut să precizeze că "Rompetrol" prezintă diviziei de explorare şi producţie a "KazMunaiGaz" toate oportunităţile investiţionale din România. Grupul kazah va decide dacă va investi în regiunea noastră sau în alte ţări: "< Rompetrol > este mai puţin implicat în explorarea şi producţia resurselor de petrol şi gaze din România. Avem operaţiuni î