A jucat în sute de spectacole şi a avut şansa să lucreze cu regizori renumiţi din ţară şi străinătate. Iubeşte actoria şi spune că rolul său este să îi bucure pe spectatori.
Profil
NĂSCUT. 18 noiembrie 1963, Râmnicu Vâlcea.
STUDII. Absolvent al Universităţii „Babeş Bolyai" din Cluj Napoca, secţia actorie.
FAMILIE. Căsătorit, are o fiică.
Gabriel Popescu este una dintre figurile cele mai cunoscute şi unul dintre cei mai apreciaţi actori ai Teatrului Ariel din Râmnicu Vâlcea. Pe Gabi l-am descoperit, bineînţeles, la teatru, repetând alături de colegii săi pentru un nou spectacol. „Actoria este o meserie pe care o înveţi toată viaţa. Până la urmă este o meserie vocaţională, pe care nu o poate face oricine, deşi sunt mulţi cei care îşi doresc acest lucru", povesteşte Gabriel Popescu. Bărbatul spune că cea mai mare plăcere a unui actor adevărat este să înveţe în permanenţă cum să bucure oamenii care vin să îl vadă pe scenă. „Nu este o meserie uşoară. Un actor lucrează şi se pregăteşte în permanenţă. Însă satisfacţiile sunt pe măsură, iar atunci când primeşti un ropot de aplauze la sfârşitul unui spectacol, simţi că tot sacrificiul pe care l-ai făcut nu a fost în zadar", adaugă actorul. Gabriel rememorează cu emoţie începuturile sale în cariera de actor. „Prima piesă în care am jucat a fost «Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic» şi aveam de spus numai două replici, însă emoţiile au fost foarte mari. Ţin minte că mă înroşeam la fiecare vorbă pe care o rosteam", povesteşte Gabriel Popescu.
Cea mai mare satisfacţie, aplauzele publicului
Actorul spune că nu există roluri sau personaje preferate. „Toate personajele pe care le interpretez sunt preferatele mele. Şi vă mai mărturisesc ceva: toate rolurile pe care le-am interpretat au fost foarte bune, dar întotdeauna următorul va fi special!", dezvăluie Gabriel Popescu.