Efect Doppler
de Horia Dulvac, Editura Scrisul Românesc, 2009
Unul dintre cei mai înzestraţi prozatori craioveni din falanga „răsărită“ după 1990 este Horia Dulvac, scriitor cu preocupări inclusiv eseistice dintre cele mai autentice şi fecunde în spaţiul gândirii contemporane. A publicat, de la debutul din 1997 cu volumul de proze „Femeia lui Ghidirmic“, două volume de eseuri, „Îngrijorări fără mandat“ şi „Revanşe ale alterităţii“, dar este prezent şi în câteva antologii şi volume colective.
Cum Craiova nu poate fi socotită pe de-a-ntregul o oază de gândire autentică, este cu atât mai notabilă apariţia sa alături de nume ca Ionel Buşe, Ion Militaru, Constantin Barbu, Marius Ghica sau Sergiu Ioanicescu.
De altfel, întreaga sa creaţie de până acum este irigată subiacent de o melancolie a interiorităţii care face din Horia Dulvac un creator original şi, în consecinţă, marginalizat de oficinele culturale de la noi, cu câteva excepţii notabile. Nefiind zgomotos, nu-l putem premia…
Nu întâmplător, însă, un critic de direcţie cum este Ion Bogdan Lefter a notat „Efect Doppler“ printre apariţiile remarcabile ale anului trecut într-un top propus de revista Cultura.
Elevii conştiincioşi, dar şi practicienii câtorva specializări tainice ştiu, desigur, ce înseamnă „efectul Doppler“. Reluăm aici pentru un cititor amuzat să înveţe elemente de fizică dintr-o cronică de carte. În sumă, ar fi variaţia frecvenţei unei unde emise de o sursă de oscilaţii, dacă aceasta se află în mişcare faţă de receptor. Lumina şi sunetul fac subiectul unei atari observaţii. Evident, aici intră şi observatorul,
dintr-un motiv simplu: lumina nu se poate observa singură, sunetul nici atât.
Dar ce „efect“ poate avea o teorie a fizicii într-o carte de proză cum este cea scrisă de Horia Dulvac? Relevanţa, vor clama unii? Or, tocmai acest aparent pozitivism al şti
