Ar fi putut fi o moarte ca oricare alta. În fiecare zi, zeci şi mii de oameni mor şi despre moartea lor nu apare nici măcar un rînd în paginile vreunui ziar.

Dar despre fata aceea blondă, de numai 29 de ani, care fusese găsită moartă pe canapeaua din sufragerie, au fost de ajuns cîteva ştiri în cele mai importante ziare şi la jurnalele TV, pentru a se porni un potop de reacţii virtuale, pe forumuri şi bloguri. Mai mult, oameni din toate colţurile ţării, ascunşi în spatele unor nume de împrumut, se uniseră într-un ciudat front comun, care ameninţa să crească pînă la izbucnirea unei revoluţii. Asta dacă, prin cine ştie ce miracol, cuvintele scrise pe un ecran şi trimise, printr-un banal click, undeva departe, într-o vastă reţea în care totul pare posibil, ar avea vreodată puterea să se întrupeze în carne şi oase şi să pornească vreun război. Din vîrfurile turnurilor lor de oţel şi sticlă, stînd în spatele unor ecrane extra-plate, cu degetele înţepenite pe mouse-uri fără fir şi respirînd aerul proaspăt reciclat al sistemului de ventilaţie, oamenilor li se părea că această moarte surprinzătoare a unei fete anonime ar putea să schimbe într-un fel mersul lucrurilor.

Între timp, victima de la care începuse totul stătea bine-mersi (după cum, mai tîrziu, avea să declare un martor ocular putinţel cam straniu, care se îndeletnicea cu hrănitul unui stol de porumbei) pe turla unei biserici scăldate-n soarele blînd şi călduţ de primăvară. Era o fată cu părul blond, asta se ştia sigur, nu numai din mărturiile bizare ale acelui martor ocular, dar şi din fotografia apărută în gazete, ca ilustraţie la articolele care relatau, pe un ton tragic, povestea morţii ei. Chipul său -acelaşi în toate ziarele, care probabil aveau o sursă comună - nu spunea mare lucru, dar în ultimele zile se vorbise atît de mult despre ea şi fotografia îi apăruse atît de des la te