Un dar are valoarea iubirii cu care este făcut. Articolele Mariei-Magdalena Crişan au ca subiect arta şi drumul acesteia spre oameni. Sînt texte legate de un prezent ce nu se va termina niciodată şi care ni se adresează direct, deopotrivă confidenţial şi echidistant. În actul lecturii, cuvintele acestora se transformă, prin măiestria folosirii lor, în imagini care ne poartă într-un timp de dincolo de timp, în spaţiul tainic al expoziţiilor, muzeelor şi atelierelor, acolo unde tot ce nu este artă îşi pierde relevanţa. Rolul presei culturale este deosebit de important. Faptul de a opera cu informaţia de larg acces fără a face rabat de la calitate şi păstrînd spiritul domeniului de activitate aferent reprezintă un proces care nu cumulează doar cunoştinţe de jurnalistică, ci şi de antropologie ori sociologie. De-a lungul timpului, o serie de personalităţi ale culturii au acordat timp şi energie unor activităţi de presă, în paralel cu activitatea literară, artistică sau ştiinţifică. Ne amintim cu toţii de „jurnaliştii“ Cezar Petrescu, Petru Comarnescu ori Barbu Brezianu. Gîndurile şi starea de spirit pe care le încerc şi care mă încearcă în momentul tristei despărţiri sînt legate de momentele (pe care le pot numi fără nici o rezervă) privilegiate în care citeam paginile dedicate artelor vizuale, din Observator cultural. Frazele Mariei-Magdalena Crişan mi-au făcut cunoştinţă cu George Apostu, Roman Cotoşman, Paul Neagu sau Vasile Gorduz, în ipostaze pe care nu le ştiam, m-au purtat în atelierul lui Horia Paştina sau prin muzeele londoneze, m-au pus în temă cu destine de artişti. Fie că a fost vorba despre lecţia lui Horia Damian, saga Ilfoveanu, lumea lui Viorel Mărginean sau de reîntîlnirea cu Kandinski, am identificat o întreagă lume paralelă cu informaţiile pe care le primeam. Este vorba despre sufletul pus în actul comunicării, despre înţelegerea în esenţă a celor enu