Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dominic de Habsburg ajută bolnavii din Braşov

Publicat in Cancan, vineri 4 iunie 2010 ·

Încântat. Dominic de Habsburg a fost impresionat de eforturile personalului din Hospice pentru bolnaviCei trei s-a arătat impresionaţi de modul în care sunt îngrijiţi bolnavii incurabili, dar şi de dotări, comparându-l cu instituţii similare din Europa.

"Centrul este foarte frumos şi este minunat felul în care îngrjesc pacienţii. Aici ei fac două lucruri: au grijă atât de copii, cât şi de părinţii lor şi au o muncă foarte dificilă", a declarat Dominic de Habsburg. "Este fantastic acest centru. Este prietenos, luminos, iar personalul oferă multă dragoste pacienţilor, ceea ce este foarte important. Dacă ştii că există Hospice, ştii că vei fi bine îngrijit, că durerea îţi va fi alinată. Este pentru prima dată când vizitez acest centru şi sunt impresionată. Cred că este mai frumos decât centrele din Austria", a adăugat sora sa, baronesa Maria Magdalena Holzhausen.

Mihaela şi Dani, printre sponsori

Familia arhiducelui intenţionează să dea o mână de ajutor celor de la Hospice, având în vedere că micul centru funcţionează doar cu ajutorul sponsorilor. Printre cei care ajută constant fundaţia sunt Mihaela Rădulescu şi iubitul său, Dani Oţil. Acesta din urmă şi-a donat, de altfel, play station-ul personal pentru copiii bolnavi trataţi la Hospice.

Încântat. Dominic de Habsburg a fost impresionat de eforturile personalului din Hospice pentru bolnaviCei trei s-a arătat impresionaţi de modul în care sunt îngrijiţi bolnavii incurabili, dar şi de dotări, comparându-l cu instituţii similare din Europa.

"Centrul este foarte frumos şi este minunat felul în care îngrjesc pacienţii. Aici ei fac două lucruri: au grijă atât de copii, cât şi de părinţii lor şi au o muncă foarte dificilă", a declarat Dominic de Habsburg. "Este fantastic acest centru. Este prietenos, luminos, iar personalul oferă multă dragoste pacienţilor, ceea ce este foart

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 10 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 10 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 6 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 11 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 7 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 8 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 3 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°