Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii câştigă lupta cu statul pentru taxa de primă înmatriculare

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

În ultimele luni s-au înmulţit dosarele deschise de braşoveni având ca obiect obligarea la înmatricularea autovehiculelor fără achitarea taxei de poluare, în care Instituţia Prefectului Judeţul Braşov este parte.

Statistica arată că de la începutul anului instituţia a fost citată în 139 astfel de procese, din care 91 au fost finalizate, iar 48 sunt încă pe rol. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Braşov, Monica Morgovan, „în cazul celor 91 dosare în care instanţa s-a pronunţat, magistraţii au decis admiterea a 59 şi respingerea a 21. Şapte dosare au fost suspendate din varii motive, iar în patru situaţii cetăţenii care au deschis acţiunea în instanţă au renunţat la procese. Până în prezent Instituţia Prefectului Judeţul Braşov a fost obligată să achite cheltuieli de judecată doar în cazul unui singur dosar, valoarea acestora ridicându-se la 1.508 lei".

Morgovan a precizat că înmatricularea autovehiculelor se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501/2006, art. 19 din OUG nr. 195/2002, OUG nr. 50/2008, precum şi normele metodologice de aplicare ale acesteia aprobate prin HG nr. 686/2008, acte normative care impun achitarea taxei de poluare.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană - „România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea deficitului

Ziua Constanta acum 47 minute
Creșterea cheltuielilor nete ale României este cu mult peste plafonul stabilit de traiectoria sa corectivă, prezentând riscuri clare pentru corectarea deficitului său excesiv până în 2030 și, în consecință, Comisia Europeană recomandă Consiliului să

Prima schiță a programului de guvernare va fi gata luni, spune Nicușor Dan. Ce răspunde întrebat despre variantele de prim-ministru tehnocrat și de rotație a premierilor

HotNews acum 5 ore
Președintele a spus, miercuri, în prima sa conferință de presă din mandatul de președinte, că nu este exclusă niciuna din cele două variante, de prim-ministu tehnocrat și de „rotativă” la șefia Guvenului. Cele două variante au fost propuse de PSD în

FOTO+ VIDEO Botoșani Planul Roșu de Intervenție,activat în urma unui accident rutier cu 12 persoane implicate. Un autocar s-a răsturnat

Ziua Constanta acum o ora
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, miercuri, 4 iunie 2025, în urma unui accident rutier produs pe DN 29, localitatea Ungureni, județul Botoșani. Potrivit IGSU, șoferul unui autocar a pierdut controlul direcției de deplasare, iar vehiculul s-

Cod Galben de inundații în 15 județe până joi! Anunțul hidrologilor

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, Institutul Naţional de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis o Avertizare hidrologică de Cod Galben, valabilă în intervalul 04 iunie, o

Nicușor Dan: E nevoie de un director civil la SRI. Foarte posibil să avem un director nou la SIE. Îmi doresc ca în activitatea de informații zona de evaziune fiscală să fie o prioritate

HotNews acum 5 ore
Președintele României se declară nemulțumit de lupta anticorupție, afirmând că „sunt restanțe foate mari” și că imediat ce va încheia discuțiile pe măsurile bugetară justiția va fi principala sa preocupare. El a vorbit, în prima sa conferință de pre

Audit la ANAF: La 2.440 de adrese din România figurează 47.513 de firme, ce însumează datorii la bugetul de stat de aproape 30 de miliarde lei. La o singură adresă din Bucureşti funcţionează peste 8.000 de firme.

Ziarul Financiar acum o ora
La 2.440 de adrese din România figurează 47.513 de firme, ce însumează datorii la bugetul de stat de aproape 30 de miliarde lei, arată Curtea de Conturi a României, care a făcut un audit de conformitate la ANAF. La o singură adresă din Bucureşti fun

Imagini cu Cazinoul din Constanţa vandalizat la scurt timp de la inaugurare. Pereţii proaspăt restauraţi au fost loviți cu picioarele

HotNews acum 2 ore
Primăria Constanţa a anunţat, miercuri, că, la doar două săptămâni de la inaugurare, Cazinoul din Constanța a fost vandalizat. Unii vizitatori au desprins foiţele de aur de pe pereţi, iar alţii au lovit cu picioarele pereţii proaspăt restauraţi. „Ca

Cetățean columbian acuzat că planifica sabotaje pe teritoriul României, condamnat la șase ani de închisoare

HotNews acum 21 minute
Murillo Diosa Luis Alfonso, un columbian acuzat de procurori că avea în plan să arunce în aer obiective strategice din România, la instigarea unei persoane care locuiește în Rusia, a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel București la șase ani în

Tanczos Barna: „România a primit astăzi un ultim SEMNAL: trebuie luate măsuri urgente pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul asumat”

Gandul acum 18 minute
Tanczos Barna, ministrul interimar al Finanţelor, anunță că după ce Comisia Europeană a publicat Pachetul de Primăvară al Semestrului European, prin care sunt analizate evoluţiile economice şi sociale din statele membre, că România a primit astăzi u

Roland Garros: Irina Begu s-a oprit în sferturile de finală ale probei de dublu feminin

Mediafax acum 57 minute
Begu și Wickmayer au fost învinse de perechea Ulrikke Eikeri (Norvegia) și Eri Hozumi (Japonia), cu scorul de 4-6, 3-6. Meciul a durat aproape două ore, fiind și întrerupt în setul secund din cauza ploii. Perechea româno-belgiană fusese acceptată pe

Vremea

București
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

18°/32°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/26°
joi

18°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

16°/25°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

15°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°