Dispariţia a 215 timbre Cap de Bour din emisiunea I este negată de conducerea Poştei Române şi de cea a Muzeului Naţional Filatelic. Deşi un control al Curţii de Conturi a semnalat mai multe nereguli, inclusiv lipsa a aproape 1.000 de exemplare de timbre valoroase, dintre care 215 Cap de Bour din prima emisiune (cea mai valoroasă - n.r.) înlocuite cu unele false, Compania Naţională Poşta Română pretinde că nu ar fi nici o problemă. Într-un aşa numit "drept la replică" la articolul din Jurnalul Naţional, care prezenta concluziile alarmante din raportul Curţii de Conturi, Poşta Română ne-a comunicat faptul că nu numai că nu au dispărut timbre, dar în urma unui inventar s-ar fi găsit în plus vreo 900.000 de timbre (!?! - n.r.) şi că cele pe care inspectorii le-au declarat pierdute fac parte din această "pleaşcă". Pe de altă parte, Poşta Română ne-a anunţat că a atacat în instanţă raportul Curţii de Conturi.
Tudor Bohâlţeanu, preşedintele-director general al CN Poşta Română, a refuzat să ne răspundă la câteva întrebări punctuale legate de acest subiect. Nici Biroul de Presă al Ministerului Comunicaţiilor, nici Departamentul de Comunicare al Poştei nu ne-au furnizat ulterior răspunsurile aşa cum ne promiseseră. În schimb, compania a reacţionat "prompt" la publicarea articolului nostru printr-un "drept la replică".
Acesta nu face altceva decât să confirme o mare parte din datele raportului Curţii de Conturi, inclusiv că un număr uriaş de timbre nu se mai află în evidenţa scriptică a Muzeului Naţional Filatelic. Cât priveşte atacarea în instanţă a raportului Curţii de Conturi, aceasta este o soluţie numai bună de tărăgănat problema, în nici un caz de rezolvat situaţia Tezaurului Filatelic Naţional.
În schimb, trebuie menţionat că în urma controlului Curţii de Conturi au fost sesizate instituţiile abilitate cu privire la eventualele f