Marele cartograf are mînă uşoară: desenează în acuarelă pe globul de păpădie - fără a-i frînge tulpiniţa, fără a-i da pe vînt semincioarele - hărţi ale globului pămîntesc - cum arată legenda -, ţinîndu-şi suflarea nu care cumva să provoace stihiile, să modifice relieful - pe harta fizică -, să zburătăcească îngerii - pe harta celestă a norilor -, să tensioneze atmosfera în lume - pe harta politică -, ţările „fiind atît de aproape încît să se vadă-ntre ele, încît să se audă cum latră cîinii, cum cîntă cocoşii dintr-una în cealaltă".

În jurul lui, aşezaţi în cerc ca roza vînturilor, patru călători renumiţi povestesc rînd pe rînd călătoriile lor în Nord, Sud, Est şi Vest, spusele fiecăruia transformîndu-se, sub mîna cartografului, în culoare (pură) şi linie (directorie). Cînd vreunul dintre ei se abate din drum, harta îl urmează cu fidelitate, pînă-n punctul în care, dîndu-şi seama de rătăcirile povestitorului, cartograful strecoară harta fantezistă sub scoarţa terestră a globului de păpădie. O altă hartă răsare încet ca o unghie, cu noiţe cu tot, după ce unghia neagră a căzut demult. În curtea imperială nu creşte decît o singură păpădie; în tot imperiul nu există decît un singur cartograf. „Globul tău e lipsit de viaţă; populează-l", ordonă împăratul subcerescului. În locul celor patru călători renumiţi, atît de renumiţi încît se confundă cu roza vînturilor, se aşează în cerc ambasadorii imperiului, povestind fiecare despre ţările în care au fost în misiune, spusele lor transformîn-du-se în culoare (locală) şi nume (proprii). Vine un moment, însă, cînd fiecare încearcă să exagereze dimensiunile ţărilor în care a reprezentat imperiul subcerescului, să le dea mai multă importanţă, să le supraevalueze resursele materiale şi umane, nu atît din dragoste pentru acestea, cît dintr-un sentiment de autosuficienţă şi mîndrie pentru ţara de origine, astfel că, d