Una din tainele istoriei noastre recente este pe cale să fie elucidată. Vom afla, în sfârşit, dacă Nicolae şi Elena Ceauşescu chiar se află în Cimitirul Ghencea-Civil sau...
Să ne reamintim: pe 30 decembrie 1989, un grup condus de prim-viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu a luat cadavrele soţilor Ceauşescu de la morga Spitalului Militar Central, le-a îndesat în două sicrie de lemn, le-a transportat în Ghencea, le-a coborât în două gropi deja săpate şi le-a ferecat sub plăci de beton. Militarii care executau ordinele lui Voican nu ştiau că sub acel beton ferecau însăşi istoria României, pentru cel puţin 20 de ani.
Cu cinci zile înainte, de Crăciun, ultima dorinţă a soţilor Ceauşescu fusese să moară împreună. Le-a fost îndeplinită. N-au apucat să spună însă că vor să-şi doarmă şi somnul de veci împreună. Drept urmare, au fost îngropaţi separat, de o parte şi de alta a aleii centrale. Distanţa dintre cele două morminte este, în linie dreaptă, de 30 de metri. Sau de 33 de metri pe aleea care le uneşte.
În acele zile care marcau sfârşitul unui an şi al unei dictaturi, soţii Ceauşescu erau înmormântaţi sub identităţi false. Nicolae era, oficial, „colonelul Enache", iar Elena figura drept „locotenent-colonelul Petrescu".
Ceva ani mai târziu, la căpătâiul lor au apărut cruci de lemn, apoi de fier sau de marmură, cu numele reale: Ceauşescu Nicolae (1918-1989) şi Ceauşescu Elena (1916-1989). Aveau prea mulţi hulitori şi prea puţini adulatori pentru ca noul regim să se mai teamă de două stafii.
Apariţia crucilor nu a spulberat însă îndoielile. Dacă sub plăcile de beton nu sunt foştii tovarăşi? Dacă mormintele or fi goale? Dacă or găzdui oseminte necunoscute sau - Doamne, iartă-mă! - schelete de maidanezi? Au apărut instantaneu scenarii fantastice: n-au fost împuşcaţi Ceauşeştii, ci sosiile lor; „ăi bătrâni" se bronzează în Cuba. Sau: după ce au
