Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Nicolae Paraschivescu este la curent cu toate ştirile din ziare

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Fost revoluţionar, a lucrat la telecomunicaţii CFR, în construcţii şi ca taximetrist, iar acum vinde ziare ploieştenilor de toate vârstele.

Spune cu mâna pe inimă că ceea ce face acum i se potriveşte ca o mănuşă. Vinde sute de ziare, zilnic, celor care vor să fie în permanent contact cu realitatea. Munca sa de chioşcar presupune însă şi abilitatea de a comunica cu oamenii. Este carismatic şi declară că este un adevărat colecţionar de bancuri. "Îmi place tare mult ceea ce fac. Acasă mă plictiseam. Îmi doream un serviciu care să mă scoată din monotonie. În calitate de vânzător de ziare am posibilitatea să citesc tot ce apare pe piaţă, de la politică, articole cu caracter social şi cele de fapt divers. Întotdeauna vând cu zâmbetul pe buze. Le vorbesc frumos oamenilor şi am o relaţie special cu cei mai mulţi clienţi de-ai mei", susţine Nicolae Paraschivescu. "Femeile iubesc tabloidele" În fiecare zi, de la ora 7.00, Nicolae este la serviciu. Îşi pune în ordine ziarele şi revistele pe care le primeşte de la distribuitori, se aşează confortabil pe scaun, şi îşi aşteaptă clienţii. Şi ca totul să fie perfect la locul de muncă, în spaţiul mic în care trebuie să-şi desfăşoare activitatea, ploieşteanul dă drumul la radio şi ascultă muzica sa preferată- a anilor 70-80. Se mândreşte cu faptul că nu munceşte pentru bani cât pentru a cunoaşte cât mai mulţi oameni şi a le asculta păsurile. Este prieten cu toţi chioşcarii din zona Nord - Complexul Mare. "Cei mai mulţi clienţi cumpără ziare de dimineaţă. Femeile, indiferent de vârstă, sunt înnebunite după tabloide şi reviste de modă, iar bărbaţii citesc publicaţii cu profil sportiv. Toată lumea aleargă după subiecte de scandal, fie că este vorba despre infidelităţi, divorţuri, şi bătăi în stradă. Pot spune că Click-ul este preferatul toturor. La fel şi ziarul "Adevărul", însoţit de cărţile şi albumele de colecţie. Marele benef

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 50 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum o ora
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 30 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°