Presupusul ucigaş al unei judecătoare de pace şi al unui grefier, omorâţi joi într-o sală de audieri din Belgia, a fost arestat, a afirmat vineri radioteleviziunea flamandă VRT, relatează AFP.
Conform VRT, citată de agenţia Belga, ar fi vorba despre un iranian în vârstă de 47 de ani, care a fost identificat de martori ai atacului mortal. El ar fi afirmat că a acţionat din răzbunare.
Site-ul VRT menţionează doar "indicii" conform cărora un bărbat arestat joi seara într-un parc din Bruxelles, după ce a tras focuri de armă în aer, ar fi presupusul autor al dublei crime.
Iniţial, poliţia afirmase că cele două incidente nu au "nici o legătură".
Bărbatul a fost arestat în jurul orei 19.20, în apropierea fântânii din parcul regal din Bruxelles, situat în centrul capitalei belgiene.
Atunci când poliţiştii au vrut să îl controleze, el a scos o armă şi a tras mai multe focuri în aer. Agenţii au reuşit să îl dezarmeze şi să îl aducă sub control. El a fost rănit în cursul acestei intervenţii.