Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a anunţat că au fost depuse documentaţiile în cazul a 16 produse alimentare pentru care s-a cerut recunoaşterea europeană ca produse tradiţionale, specialiştii Oficiului Naţional al Produselor Ecologice şi Tradiţionale Româneşti lucrând în prezent la întocmirea documentaţiei necesare.
Printre produsele pentru care se doreşte obţinerea recunoaşterii europene sunt cârnaţii de Pleşcoi şi păstrăvul afumat din zona Braşovului, a precizat directorul executiv al Oficiului Naţional al Produselor Ecologice şi Tradiţionale Româneşti (ONPTER), Lucia Romanescu.
„În România avem impedimentul că producătorii nu vor să se asocieze pentru a putea depune dosarele, în condiţiile în care regulamentul european cere acest lucru. În prezent, lucrăm la 16 dosare pentru produse alimentare, printre cele mai avansate fiind cele de la cârnaţii de Pleşcoi şi cel pentru păstrăvul din zona Braşovului", a spus Romanescu, citată de capital.ro.
un singur produs, magiunul natural de prune Topoloveni, a fost înregistrat începând cu luna februarie 2009 pentru obţinerea indicaţiei geografice protejate, indicaţie prin care Comisia Europeană garantează autenticitatea şi calitatea reţetei.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: