Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lorenzo e pe cai (putere) mari!

Publicat in Adevarul, vineri 4 iunie 2010 ·

Spaniolul Jorge Lorenzo este într-o formă extraordinară înaintea Marelui Premiu de MotoGP al Italiei, care va avea loc în acest weekend pe circuitul de la Mugello.

Cu un loc doi în prima cursă, cea din Qatar, urmat de două victorii consecutive, la Jerez şi la LeMans, Lorenzo este pregătit să dea lovitura şi în Marele Premiu al Italiei, de la Mugello, circuitul de casă al echipei sale Fiat Yamaha.

Cele 70 de puncte acumulate de Lorenzo în primele trei etape reprezintă cel mai bun început de sezon, de la cel reuşit de coechipierul său Valentino Rossi, în 2005, cu acelaşi număr de puncte. Nimeni nu cunoaşte însă mai bine acest circuit decât „Il Dottore" Rossi, care s-a impus aici de nouă ori în 14 ani, incluzând aici şapte victorii consecutive între 2002 şi 2008.

În 2009 Rossi a fost al treilea, după Stoner şi Lorenzo, iar acum speră ca accidentarea la umăr, suferită într-un concurs de motocross, să nu-i mai facă probleme şi să fie apt sută la sută.

Din spate pândesc Dani Pedrosa, Casey Stoner, Nicky Hayden şi Andrea Dovizioso, dar şi americanul Ben Spies, campionul mondial la Superbike, care a început excelent, cu un loc cinci în Qatar, urmat însă de două abandonuri.

Program Marele Premiu al Italiei:

Antrenament 2 - sâmbătă, ora 10.00, în direct la Digi Sport

Calificări - sâmbătă, ora 14.00, în direct la Digi Sport

Cursa - duminică, ora 14.00, în direct Digi Sport

Clasamentul general al piloţilor

1. Jorge LORENZO 70p

2. Valentino ROSSI 61p

3. Andrea DOVIZIOSO 42p

4. Dani PEDROSA 40p

5. Nicky HAYDEN 39p

6. Randy DE PUNIET 26p

7. Marco MELANDRI 21p

8. Colin EDWARDS 16p

9. Marco SIMONCELLI 16p

10. Hector BARBERA 15p

11. Hiroshi AOYAMA 13p

12. Mika KALLIO 12p

13. Casey STONER 11p

14. Ben SPIES 11p

15. Aleix ESPARGARO 8p

16. Loris CAPIROSSI 7p @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°